Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Iaşi, oraş internaţional de pelerinaj

Iaşiul este considerat un oraş al spiritualităţii şi al culturii româneşti şi universale datorită celor 100 de biserici. Din anul 2000, Iaşiul a fost inclus în rândul oraşelor internaţionale de pelerinaj.

Iaşi, oraş internaţional de pelerinaj
Ceremonial cu ocazia sărbătorii Cuvioasei Parascheva. Foto: Arhiva Agerpres.

10 Octombrie 2010, 10:03

Iaşiul este considerat un oraş al spiritualităţii şi al culturii româneşti şi universale datorită celor 100 de biserici.

La moaştele ocrotitoarei Moldovei s-au închinat zeci de personalităţi istorice ale lumii, patriarhi, mitropoliţi, domnitori străini, regi sau regine, demnitari.


Istoria pelerinajului de la Iaşi şi măreţia pe care a câştigat-o prin prezenţa a numeroşi credincioşi la racla Sfintei Cuvioase Parascheva au lansat ecouri în lumea întreagă.

Ca o atestare oficială a faptului că pelerinajul de la Iaşi a căpătat o evidentă amploare înternaţională, Consiliul Mondial al Bisericilor, prin grupul de Coordonare Europeană pentru Misiune şi Reînnoire, şi Consiliul Bisericilor Europene au hotărât, în anul 2000, ca Iaşul să devină oraş internaţional de pelerinaj, alături de Tesalonic - Grecia, Trondheim - Norvegia, Edinburgh - Marea Britanie şi Praga - Cehia.


Aproximativ 1.300 de persoane vor primi cazare şi masă cu ocazia pelerinajului din acest an prin intermediul parohiilor din Protopopiatul Iaşi 1.

Grupurile organizate de pelerini vor putea beneficia de o masă caldă la mai multe biserici.

De asemenea,mai multe parohii le vor oferi pelerinilor fructe, dulciuri sau bani, aceastea fiind distribuite de biroul de asistenţă socială "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Preoţii din Protopopiatul Iaşi 2 vor sprijini toate activităţile derulate de centrul Eparhial Iaşi pe perioada sărbătorilor Sfintei Parascheva. Şi parohiile Protopopiatului Iaşi 2 vor oferi hrană şi cazare pelerinilor.

Pelerinaj la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
România 07 Octombrie 2010, 15:24

Pelerinaj la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Duminică dimineaţa în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi va fi scoasă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva,...

Pelerinaj la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
Cultură 17 Aprilie 2025, 10:22

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare

Conform Evangheliilor, Iisus Hristos a instituit în această zi Sfânta Liturghie, s-a smerit spălând picioarele ucenicilor şi...

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
Liturghie solemnă la Catedrala Patriarhală
Cultură 17 Aprilie 2025, 07:36

Liturghie solemnă la Catedrala Patriarhală

Ierarhii ortodocşi români participă, în Joia Mare, la o Liturghie solemnă oficiată în aer liber, pe altarul de vară al...

Liturghie solemnă la Catedrala Patriarhală
Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 17 Aprilie 2025, 07:30

Gala Premiilor Radio România Cultural

Au primit premii, printre alţii, actriţa Raluca Aprodu, pictorul Adrian Ghenie, poeta Ştefania Mihalache şi prozatorul George...

Gala Premiilor Radio România Cultural
Gala Premiilor Radio România Cultural, la Sala Radio
Cultură 16 Aprilie 2025, 18:36

Gala Premiilor Radio România Cultural, la Sala Radio

Simona Strungaru, dirijoarea Big Band-ului Radio despre concertul susţinut la Gala Premiilor Radio România Cultural.

Gala Premiilor Radio România Cultural, la Sala Radio
Conferință de închidere a programului RO-Cultura
Cultură 16 Aprilie 2025, 17:27

Conferință de închidere a programului RO-Cultura

Programul RO-Cultura este finanțat prin granturile Spațiului Economic European.

Conferință de închidere a programului RO-Cultura
Concert dedicat sărbătorii pascale în Joia Mare, la Sala Radio
Cultură 16 Aprilie 2025, 07:50

Concert dedicat sărbătorii pascale în Joia Mare, la Sala Radio

Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio vor susţine un concert dedicat sărbătorii pascale, "Requiem german" de Brams.

Concert dedicat sărbătorii pascale în Joia Mare, la Sala Radio
Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio - Concert dedicat sărbătorii pascale
Cultură 15 Aprilie 2025, 22:36

Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio - Concert dedicat sărbătorii pascale

Evenimentul va avea loc în Joia Mare, la Sala Radio.

Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio - Concert dedicat sărbătorii pascale