Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Furtună pe mare – partitura celebrului Vivaldi, la Sala Radio

Miercuri, 9 aprilie, de la 19:00, la Sala Radio veţi asculta două concerte pentru flaut şi orchestră.

Furtună pe mare – partitura celebrului Vivaldi, la Sala Radio
Dirijorul Tiberiu Oprea.

Articol de Radio România, 02 Aprilie 2014, 17:30

Prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti, dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian - Bucureşti şi invitat al multor alte filarmonici din ţară, dirijorul Tiberiu Oprea este un adevărat antreprenor în domeniul muzical: în 2007 a contribuit la înfiinţarea Filarmonicii Piteşti (al cărei director artistic a fost până în 2010) şi este iniţiator al Orchestrei Universităţii Piteşti.

Muzicianul român soseşte la Bucureşti pentru a vă propune o plăcută seară muzicală alături de Orchestra de Cameră Radio şi de un alt invitat special, flautistul Matei Ioachimescu, care a studiat la Viena, este artist al Fundaţiei Yehudi Menuhin din capitala Austriei şi laureat al mai multor premii şi burse internaţionale. Muzicianul cântă pe un flaut de aur al producătorului japonez Muramatsu.

Miercuri, 9 aprilie, de la 19:00, la Sala Radio veţi asculta două concerte pentru flaut şi orchestră: primul semnat de Vivaldi, celebrul autor al suitei de concerte Anotimpurile - concertul La tempesta di mare (Furtună pe mare) pentru flaut şi orchestră. Al doilea aparţine conaţionalului său Mercadante - Concertul în mi minor pentru flaut şi orchestră. Programul serii va include şi două lucrări ale compozitorului finlandez Jan Sibelius, despre care se spune că a reflectat ca nimeni altul frumuseţea peisajului de gheaţă şi a pădurilor finlandeze în creaţia sa: Vals trist şi suita Pelleas şi Mellisande.

Tiberiu Oprea a debutat ca dirijor la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, la Sala Parlamentului. Ulterior a fost invitat să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franţa, 1997. Dirijorul Tiberiu Oprea este invitat la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Bacău, Ploieşti, Craiova, Târgovişte, Râmnicu-Vâlcea, Botoşani ş.a.

Între 2003 şi 2010, flautistul Matei Ioachimescu a fost membru al Filarmonicii George Enescu, Bucureşti. În prezent colaborează ca flautist principal cu Orchestra Festivalului din Tirol sub conducerea maestrului Gustav Kuhn, cu Orchestra Donauphilharmonie, cu Wiener Metropolitan Orchester şi cu Wiener Residenz Orchester.

Solist-concertist, Matei Ioachimescu a susţinut concerte alături de orchestrele Filarmonicilor din Bucureşti, Craiova, Bacău, alături de Orchestra de Cameră şi Orchestra Naţională Radio ş.a. Matei Ioachimescu este membru al mai multor formaţii camerale pe scenele importante din ţară şi din lume, precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român Bucureşti sau Suntory Hall Tokyo.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română
Cultură 24 Aprilie 2025, 16:20

Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română

Criticul literar a vorbit despre importanţa nuanţei în gândire, în exprimare şi în interpretarea realităţii.

Academicianul Mircea Martin a susţinut joi discursul de recepţie în Academia Română
Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Cultură 23 Aprilie 2025, 18:30

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român

Joi şi vineri au loc la Ateneul Român din capitală concertele pianistului Viniciu Moroianu alături de soprana Georgeta Stoleriu.

Editura Casa Radio organizează mai multe sesiuni de autografe la Ateneul Român
Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Cultură 23 Aprilie 2025, 16:17

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Decizia a fost luată după ce reprezentanţii organizatorilor şi autorităţile locale nu au reuşit să identifice pentru această...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Noi apariții la editura Polirom
Cultură 23 Aprilie 2025, 12:34

Noi apariții la editura Polirom

Cărți semnate de Barry Lopez, Selma van de Perre, Fareed Zakaria, Valentina Glajar

Noi apariții la editura Polirom
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:38

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini

Vestea morţii Papei Francisc i-a luat prin surprindere pe pelerinii adunați la Basilica Maria Radna din judeţul Arad.

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:29

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, Carlo Acutis, a fost suspendată din cauza decesului Papei Francisc - a...

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată