Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Festivalul Internațional Grand Prix Nova #online, ediția a IX-a

Radio România dă startul Festivalului Internațional Grand Prix Nova #online, ediția a IX-a.

Festivalul Internațional Grand Prix Nova #online, ediția a IX-a
FOTO: http://www.grandprixnova.ro/

Articol de Radio România, 30 August 2021, 14:32

În perioada 1 - 30 septembrie 2021, Radio România organizează o nouă ediție exclusiv online a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova care aduce atmosfera sărbătorii festivaliere în casele ascultătorilor.

La cea de a IX-a ediţie a festivalului dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică, conectăm creatorii spectacolului sonor internațional cu audiența teatrului radiofonic. Ajungem oriunde în lume în spațiul virtual, pe platformele www.grandprixnova.ro sau www.eteatru.ro.


Selecția finală a festivalului propune în cele trei categorii de concurs - Radio Drama, Short Forms, Binaural – 40 de producții de top din întreaga lume, de ascultat din fotoliul de acasă.


Toate producțiile în concurs vor fi accesibile spre audiție liberă în perioada 1 - 30 septembrie pe site-urile www.eteatru.ro și www.grandprixnova.ro, însoțite de textele în limba engleză ale acestora (în format pdf). Vă reamintim că limba oficială a festivalului este engleza.


Joi, 30 septembrie, ora 9 UTC/12 ora României, vor fi anunțați câștigătorii ediției a IX-a a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova.


În contextul confruntării cu valurile succesive ale pandemiei de Covid-19 și a respectării distanțării sociale, menținem și anul acesta formula de desfășurare a festivalului exclusiv online. GPN #online 2021 reflectă vitalitatea mediului profesional, explorează și redă diversitatea formelor spectacolului sonor racordate la noile condiții de producție.

Această a IX-a ediție a GPN propune 40 de producții de teatru radiofonic din 16 țări în selecția finală a competiției pentru Marele Premiu, la una dintre cele trei secțiuni de concurs: drama (maximum 60 minute), forma scurtă (maximum 10 minute) şi binaural (secțiune inaugurată cu succes în 2018, ce oferă ascultătorilor un nou nivel de experiență audio, audiția în căști).

Calendarul festivalului online oferă tuturor celor interesați de fenomenul spectacolului sonor audiții libere în perioada festivalului pe siteurile www.eteatru.ro și www.grandprixnova.ro.


În perioada 24-28 septembrie de la ora 9 UTE/12 ora României vor avea loc discuții online cu juriul și reprezentații producțiilor selectate în concurs. Acestea vor fi putea fi urmărite în streaming live pe pagina noastră de facebook Grand Prix Nova România https://www.facebook.com/gpnromania .


Păstrăm tradiția juriilor internaționale. Importanți specialiști din domeniu, membrii juriului vor colabora de la distanță, prin video-conferințe de evaluare și decizie. Juriul este format din patru personalități ale creaţiei radiofonice internaţionale, producători de radio sau artiști ai spectacolului sonor multipremiați la nivel internațional.

Preşedintele juriului Ljubo Pauzin (regizor croat, inițiator si director de tradiție al Festivalului Internațional Grand Prix Maruliç) va fi secondat de Olya Booyar (producător și director al departamentului radio al uniunii Asia-Pacific (ABU), Marcus Gammel (șeful Redacţiei de Teatru la Deutchlandkultur, co-președintele juriilor Prix Europa de-a lungul anilor) și Ilinca Stihi (regizoare multipremiată la festivalurile internaționale, co-fondator al Festivalului Grand Prix Nova şi membră în juriile mai multor festivaluri internaționale de profil). Împreună vor decide, în urma discuțiilor online ale juriului, palmaresul GPN #online 2020.


Radio România oferă anual distincţii pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent: premiul pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor şi pentru debut radiofonic.

Comunicarea premiilor TNR va avea loc în cadrul galei online de comunicare a palmaresului competiţiei internaţionale Grand Prix Nova #online 2021 de joi, 30 septembrie, ora 9 UTE/12 ora României, pe platformele www.grandprixnova.ro și www.eteartu.ro și pe pagina de facebook a festivalului Grand Prix Nova Romania https://www.facebook.com/gpnromania.

(Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice al SRR)

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Cultură 23 Aprilie 2025, 16:17

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an

Decizia a fost luată după ce reprezentanţii organizatorilor şi autorităţile locale nu au reuşit să identifice pentru această...

Festivalul Neversea nu va avea loc în acest an
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:38

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini

Vestea morţii Papei Francisc i-a luat prin surprindere pe pelerinii adunați la Basilica Maria Radna din judeţul Arad.

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:29

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, Carlo Acutis, a fost suspendată din cauza decesului Papei Francisc - a...

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Ce prevăd canoanele după decesul papei
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:52

Ce prevăd canoanele după decesul papei

Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor...

Ce prevăd canoanele după decesul papei
Mesaje transmise la moartea Papei Francisc
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:32

Mesaje transmise la moartea Papei Francisc

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române spune că a primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această lume a Papei...

Mesaje transmise la moartea Papei Francisc
Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:27

Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc

Părintele Francisc Doboș a rostit câteva cuvinte despre pierderea uriașă pe care au suferit-o Biserica Catolică și întreaga...

Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc