Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Clarinetista germană Sabine Meyer, la festivalul Enescu

În programul zilei de sâmbătă de la festivalul "George Enescu" se vor afla clarinetista germană Sabine Meyer, dirijorul rus Ghenadi Rojdestvenski şi pianistul şi dirijorul Christian Zacharias.

Clarinetista germană Sabine Meyer, la festivalul Enescu
Sabine Meyer. Foto: festivalenescu.ro

Articol de Florin Matei, 09 Septembrie 2011, 16:34

La ora 11.00, paleta largă a genurilor şi epocilor muzicale propuse de Festivalul "George Enescu" este completată şi în acest an de seria intitulată "Muzica secolului al XXI-lea / Enescu şi contemporanii săi" - consacrată creaţiilor moderne şi contemporane, ce va prilejui întâlnirea, în data de 10 septembrie, cu faimoasa clarinetistă germană Sabine Meyer.

Alături de muziciana - ce şi-a început cariera solistică în 1983 - se va afla Ansamblul de suflători care-i poartă numele.

Lucrările ce alcătuiesc afişul concertului - transmis în direct de Radio Romania Muzical şi Radio România Cultural de la Sala Mică a Palatului din Bucureşti - sunt Octetul op.156 în Si bemol major de Franz Lachner şi Dixtuorul op.14 în Re major de George Enescu.

Ora de începere a concertului este 11,00. (Alexandra Cebuc)

19.30 Festivalul Internaţional "George Enescu" - ediţia XX

Sâmbătă, 10 septembrie, pe scena Sălii Mari a Palatului revine în Festivalul "George Enescu" Ghenadi Rojdestvenski, printre cei mai apreciaţi dirijori ruşi din ultimele decenii.

Ghenadi Rojdestvenski se va afla la conducerea Orchestrei şi a Corului Filarmonicii bucureştene pentru o seară în care va evolua ca solistă, între alţii, pianista Viktoria Postnikova, soţia artistului.

--fb1Cariera lui Ghenadi Rojdestvenski porneşte în urmă cu şase decenii când devenea dirijor al celebrului Teatru Mare din Moscova, conducând instituţia ca director artistic, începând din anul 2000.

Unanim apreciat pentru tehnica dirijorală şi cultură, logică şi claritate în interpretare, Rojdestvenski a colaborat, în timp, cu mari ansambluri ale lumii, între care Filarmonica din Berlin, Orchestra Concertgebouw din Amsterdam sau Orchestra Simfonică din Londra.

Pianista Viktoria Postnikova este, de asemenea, un nume de rezonanţă al artei interpretative ruse, laureată a concursurilor internaţionale de la Leeds, "Chopin" de la Varşovia şi "Ceaikovski" de la Moscova. Ea va interpreta Concertul nr. 1 op. 10 de Serghei Prokofiev.

Programul concertului din 10 septembrie mai cuprinde Poemul simfonic "Vox Maris" de George Enescu - solist tenorul Marius Budoiu - şi selecţiuni din oratoriul "Ivan cel Groaznic" de Serghei Prokofiev, în aranjamentul lui Alexander Stasevici.

Îşi dau concursul Igor Cernevici, ca narator, mezzo-soprana Larisa Diadkova şi baritonul Alexei Tanovitski.

Acest concert poate fi urmărit în transmisiune directă la Radio România Muzical şi Radio România Cultural în 10 septembrie, de la ora 19.30. (Ştefan Costache)

22.30 Festivalul Internaţional "George Enescu"- ediţia XX

În cadrul seriei "Concertele de la miezul nopţii" vor fi prezenţi din nou în faţa publicului pianistul şi dirijorul Christian Zacharias precum şi ansamblul pe care îl conduce, Orchestra de Cameră din Lausanne.

Programul concertul din 10 septembrie de la Ateneul Român este alcătuit exclusiv din opusuri de Robert Schumann - un omagiu adus compozitorului de la naşterea căruia s-au împlinit 200 de ani în 2010.

Trei lucrări vor putea fi ascultate în seara zilei de 10 septembrie, la Ateneul Român, Christian Zacharias preluând şi partiturile solistice din program: Arabesque în Do major op. 18, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 54 şi Simfonia a III-a în Mi bemol Major "Rhénane" op. 97.

Orchestra de Cameră din Lausanne este un ansamblu cu tradiţie, fondat în anul 1942. Dintre dirijorii care s-au perindat pe la pupitrul acestei formaţii îi putem aminti pe Ernest Ansermet, Paul Hindemith sau Ton Koopman.

De asemenea, Lawrence Foster a fost unul dintre directorii artistici ai Orchestrei de cameră din Lausanne, ocupând acest post între anii 1985 şi 1990.

Actualul director artistic al ansamblului este Christian Zacharias, care a fost numit "Artistul anului" în 2007 în cadrul Galei Midem Classic Awards. Este dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Göteborg, dar se află regulat alături de cele mai prestigioase orchestre din întreaga lume.

Concertul va fi difuzat în transmisiune directă de la ora 22.30, la Radio România Muzical şi Radio România Cultural. (Petra Gherasim, Hajnalka Kerekes)

Mai multe informaţii şi ştiri puteţi găsi pe pagina dedicată evenimentului.

Programul zilei de sâmbătă
Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Cultură 23 Aprilie 2025, 13:52

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Prețul biletelor a rămas același din 2021 până astăzi, între 30 de lei și 150 de lei.

Din 23 aprilie pot fi cumpărate biletele la Festivalul de Teatru de la Sibiu
Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Cultură 22 Aprilie 2025, 16:30

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș

O ceremonie în memoria Papei Francisc va avea loc sâmbătă și la Catedrala Romano-Catolică "Sfântul Iosif" din București.

Ceremonii în memoria Papei Francisc, la București și Târgu Mureș
Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:38

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini

Vestea morţii Papei Francisc i-a luat prin surprindere pe pelerinii adunați la Basilica Maria Radna din judeţul Arad.

Arad: Vestea morţii papei i-a luat prin surprindere pe pelerini
Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Cultură 21 Aprilie 2025, 16:29

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, Carlo Acutis, a fost suspendată din cauza decesului Papei Francisc - a...

Canonizarea primului sfânt din generaţia milenialilor, suspendată
Ce prevăd canoanele după decesul papei
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:52

Ce prevăd canoanele după decesul papei

Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor...

Ce prevăd canoanele după decesul papei
Mesaje transmise la moartea Papei Francisc
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:32

Mesaje transmise la moartea Papei Francisc

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române spune că a primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această lume a Papei...

Mesaje transmise la moartea Papei Francisc
Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc
Cultură 21 Aprilie 2025, 13:27

Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc

Părintele Francisc Doboș a rostit câteva cuvinte despre pierderea uriașă pe care au suferit-o Biserica Catolică și întreaga...

Doboș: Gândurile noastre se îndreaptă către Papa Francisc
Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
Cultură 17 Aprilie 2025, 10:22

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare

Conform Evangheliilor, Iisus Hristos a instituit în această zi Sfânta Liturghie, s-a smerit spălând picioarele ucenicilor şi...

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare