Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Actriţa Irina Petrescu a încetat din viaţă

Actriţa Irina Petrescu a murit, marţi, la Spitalul Elias din Bucureşti, a declarat directorul medical al unităţii, Daniela Safta.

Actriţa Irina Petrescu a încetat din viaţă
Irina Petrescu. Foto: Agerpres Arhivă.

Articol de Adriana Turea, 19 Martie 2013, 13:22

Actriţa Irina Petrescu a murit astăzi la Spitalul Elias din Bucureşti după o grea suferinţă, a declarat directorul medical al unităţii, Daniela Safta.

A fost absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, promoţia 1963, clasa prof. Ion Şahighian şi David Esrig.

Irina Petrescu a avut roluri importante în film, teatru radiofonic şi teatru TV, în regia unor nume de perstigiu ca: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Gheorghe Vitanidis, Mihai Iacob, Virgil Calotescu, Ion Popescu - Gopo, Diu Tănase, Andrei Blaier, Manole Marcus, Iulian Mihu, Dan Piţa, Mircea Veroiu.

Actriţa a jucat în numeroase spectacole pe scenele Teatrulor Bulandra şi Metropolis din Bucureşti.

Printre titlurile marcante din filmografia actriţei se numără debutul lui Lucian Pintilie cu "Duminică la ora 6" (1966), unde joacă alături de Dan Nuţu, dar şi "Dincolo de pod" al lui Mircea Veroiu, "O lumină la etajul X", în regia Malvinei Urşianu, şi "Hotel de lux" (1992) al lui Dan Piţa. Irina Petrescu este cunoscută şi pentru filme precum "Străinul" (1964) şi "Prin cenuşa imperiului" (1976).

Audio: Actriţa Irina Petrescu a fost invitata emisiunii "Semnături celebre. Mari actori la Radio România Actualităţi" în anul 2011 realizată de Pompilius Onofrei.

A fost partenera lui Liviu Ciulei în "Facerea lumii" - film distins cu premiul ACIN în 1971 -, a lui Toma Caragiu şi Geo Barton în "Nu vreau să mă-nsor", a lui Radu Beligan în "Şeful sectorului suflete" şi a lui Ştefan Iordache în "Dimineţile unui băiat cuminte".

Video: Fragment din piesa de teatru "Suflete tari" cu Irina Petrescu şi Ion Caramitru. Sursa: YouTube.

De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase distincţii şi premii.

În decembrie 2011, a primit premiul "Aristizza Romanescu" în domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Română pentru "creaţia teatrală şi cinematografică".

În 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

De asemenea, în anul 2003, actriţa a primit premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate (2002).

În anul 2000, actriţa Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer, de către Preşedinţia României.

Turneul "Muzică clasică pentru copii" începe la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud
Cultură 07 Aprilie 2025, 18:55

Turneul "Muzică clasică pentru copii" începe la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud

Aflată la a 3-a ediţie, caravana muzicală are loc în şcoli şi comunităţi din zone rurale sau oraşe mici, acolo unde copiii nu...

Turneul "Muzică clasică pentru copii" începe la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Cultură 06 Aprilie 2025, 17:21

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Aprilie 2025 este luna în care proiectul național Caravana Gaudeamus Radio România împlinește 25 de ani.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Casei Memoriale "Dinu Lipatti"
Cultură 05 Aprilie 2025, 13:13

Campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Casei Memoriale "Dinu Lipatti"

Imobilul construit în 1902 este înscris în Lista monumentelor istorice și a mai fost scos la licitație și în 2016, dar...

Campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Casei Memoriale "Dinu Lipatti"
Ce facem în weekend?
Cultură 05 Aprilie 2025, 12:28

Ce facem în weekend?

Recomandări de la corespondenții Radio România Actualități.

Ce facem în weekend?
Primul bust de copil realizat de Constantin Brâncuși, expus la Muzeul Brukenthal
Cultură 05 Aprilie 2025, 09:22

Primul bust de copil realizat de Constantin Brâncuși, expus la Muzeul Brukenthal

Lucrarea aparține unui colecționar privat din România și până acum a mai fost expusă doar o singură dată la noi în țară.

Primul bust de copil realizat de Constantin Brâncuși, expus la Muzeul Brukenthal
Natalia Intotero: Am încredere în profesionalismul colegilor din teritoriul olandez
Cultură 02 Aprilie 2025, 08:56

Natalia Intotero: Am încredere în profesionalismul colegilor din teritoriul olandez

"Apel matinal" - Invitat: Natalia Intotero, ministrul Culturii.

Natalia Intotero: Am încredere în profesionalismul colegilor din teritoriul olandez
Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS
Cultură 01 Aprilie 2025, 22:16

Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS

În cei 30 de ani de când GDS a instituit acest premiu este pentru prima dată când distincţia este acordată unui artist.

Actorul Victor Rebengiuc a primit premiul GDS
Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 16 aprilie
Cultură 01 Aprilie 2025, 07:51

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 16 aprilie

Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro și la Casa de bilete a Sălii Radio.

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc pe 16 aprilie