Ascultă Radio România Actualitaţi Live

CE va decide până marţi dacă interzice sau nu importurile de produse agroalimentare din Ucraina

Ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, a avut o serie de discuții ieri, la Bucureşti, cu omologul său român, Petre Daea.

CE va decide până marţi dacă interzice sau nu importurile de produse agroalimentare din Ucraina
Foto: Adriana Tudose / RRA

Articol de Radio România Actualităţi, 22 Aprilie 2023, 00:09

Comisia Europeană va decide până marţi dacă interzice sau nu importurile de produse agroalimentare din Ucraina, pentru a-i proteja pe fermierii din Europa de Est. Comisarii europeni au propus să nu se mai importe grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui, dar miniştrii agriculturii din ţările riverane Ucrainei vor suplimentarea listei cu mai multe produse, inclusiv cu carne de pui.

Ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, a fost ieri la Bucureşti, unde a discutat cu omologul său român, Petre Daea. În urma discuţiilor, Petre Daea a anunţat că s-a stabilit de comun acord să aibă loc o comunicare săptămânală asupra tranzitului şi asupra importului. Mijloacele de transport din Ucraina care tranzitează România vor fi sigilate la intrarea în ţară, chiar dacă acestea poartă deja un sigiliu, pentru a putea fi urmărite prin sistem şi confirmate la destinaţie. Florentina Varga a urmărit declaraţiile.

Florentina Varga: "Suntem solidari cu fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia, dar regulile trebuie să le facem în comun", a declarat Petre Daea la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski. De asemenea, s-a convenit aşteptarea deciziei care se va lua la Bruxelles pe subiectul importurilor de cereale din Ucraina, a mai adăugat Petre Daea.

Petre Daea: În contextul dat, regulile normalităţii pe care le-am cunoscut cu câtva timp în urmă au dispărut, iar acum suntem obligaţi de situaţie să facem reguli noi, pentru a răspunde atât la nevoile fermierilor ucraineni, cât şi la nevoile fermierilor români, în aşa fel încât să putem îmbunătăţi situaţia, ştiindu-se că patru ţări au luat unilateral decizia de a opri importul. Noi n-am făcut acest lucru pentru că am socotit necesar, pe de o parte, să fim alături de fermieri, fermierii români, pe de altă parte, să ne respectăm acordurile pe care le-am semnat în aşa fel încât regula să rămână regulă, pentru a putea avea, pe de o parte, consistenţă în decizii şi a atinge obiectivul pe care îl urmărim. Sunt în discuţie măsuri la nivelul Uniunii Europene.

Florentina Varga: Politica comercială este apanajul Comisiei Europene, întrucât este o piaţă unică, a mai subliniat ministrul român al agriculturii.

Petre Daea: Şi vicepreşedintele Comisiei Europene a afirmat foarte clar că deciziile luate de colegii noştri din ţările care au luat această decizie sunt ilegale. S-a impus a se ridica aceste decizii în aşa fel încât Comisia să poată intra în jocul legitim de a stabili regulile care să protejeze fermierii noştri şi suntem solidari şi cu fermierii din celelalte ţări, şi din Polonia, şi din Ungaria, şi din Bulgaria, şi din Slovacia, cum şi dumnealor sunt solidari cu noi şi cu fermierii ucrainieni, dar regulile trebuie să le facem în comun, nu ne avantajează pe niciunul, ba dimpotrivă, ne creează probleme suplimentare. Fermierii români îşi pun întrebarea: cum România nu poate, în condiţiile în care ceilalţi au putut? De aceea, noi am convenit să aşteptăm decizia pe care o va lua Comisia, întrucât suntem semnatarii unei scrisori comune adresate preşedintei Comisiei Europene, scrisoare semnată de cei patru premieri: premierul României, Poloniei, Ungariei, Slovaciei şi preşedinte de Bulgariei.

Florentina Varga: Cât despre măsurile care se pot lua, Petre Daea a subliniat:

Petre Daea: Două posibilităţi de intervenţie, una prin compensarea fermierilor afectaţi din cele cinci ţări, comunicându-ne suma de 100 de milioane euro pusă la dispoziţia acestora, sumă care vine ca urmare a solicitării ţărilor, şi, ştiţi foarte bine, solicitarea preşedintelui României când la Consiliul European s-a afirmat faptul că suma pentru România este o sumă mică.

Florentina Varga: Ministrul agriculturii, Petre Daea, a susţinut miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că vicepreşedintele Comisiei Europene a afirmat că măsurile unilaterale luate de cele patru state - Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria - în privinţa importurilor de cereale sunt ilegale şi a cerut retragerea acestora pentru a se putea aplica propunerile Comisiei, care vizează, printre altele, oprirea importurilor de grâu, porumb, seminţe de floarea-soarelui şi seminţe de rapiţă din Ucraina până în data de 5 iunie.

Ministrul ucrainean al agriculturii a declarat că înţelege situaţia fermierilor români şi a ţinut să precizeze că aceasta e provocată de agresiunea rusă. Kievul a anunţat oficial că relansează Bîstroe ca rută alternativă pentru exportul de cereale. Porturile de la Dunăre sunt vitale pentru exporturile de produse agricole ucrainene, în contextul în care prelungirea acordului internaţional privind exportul de cereale ucrainene via porturile de la Marea Neagră este în suspensie, a declarat ieri un înalt oficial ucrainean, citat de Reuters.

În privinţa Bîstroe, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii de la Bucureşti anunţă că a transmis pe 18 aprilie Ministerului Afacerilor Externe solicitarea de a discuta pe canale diplomatice cu autorităţile din Ucraina să ne transfere datele măsurătorilor efectuate de experţii ucraineni pe Bâstroe, a spus ieri ministrul Sorin Grindeanu.

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
România 19 Aprilie 2025, 17:09

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

Lumina Sfântă va fi adusă în România și va fi oferită delegaților eparhiilor.

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
Farul Constanţa a remizat cu Hermannstadt, scor 1-1
Sport 19 Aprilie 2025, 16:55

Farul Constanţa a remizat cu Hermannstadt, scor 1-1

Farul și Hermannstadt au terminat la egalitate 1-1, într-un meci din etapa 5-a a play-out-ului Superligii de fotbal.

Farul Constanţa a remizat cu Hermannstadt, scor 1-1
Tratamentul bolii Parkinson în România
România 19 Aprilie 2025, 16:34

Tratamentul bolii Parkinson în România

Afecțiunea este diagnosticată, de regulă, după 60-65 de ani, mai frecvent în rândul bărbaților.

Tratamentul bolii Parkinson în România
Suceava: Mânăstirile bucovinene atrag mulți turiști în această perioadă
România 19 Aprilie 2025, 15:51

Suceava: Mânăstirile bucovinene atrag mulți turiști în această perioadă

Mulți turiști preferă pensiunile agroturistice sau gospodăriile țărăneşti, asta pentru a cunoaște mai bine tradițiile din zonă.

Suceava: Mânăstirile bucovinene atrag mulți turiști în această perioadă
Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite
Sport 19 Aprilie 2025, 15:09

Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite

Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite, a anunţat, sâmbătă, pe X, forul din Dubai.

Cosmin Olăroiu este noul selecţioner al naţionalei Emiratelor Arabe Unite
Atenție la utilizarea lumânărilor în noaptea de Înviere
România 19 Aprilie 2025, 14:37

Atenție la utilizarea lumânărilor în noaptea de Înviere

Sfaturi de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Porolissum” Sălaj.

Atenție la utilizarea lumânărilor în noaptea de Înviere
Controale în trafic, de sărbătorile pascale
România 19 Aprilie 2025, 14:27

Controale în trafic, de sărbătorile pascale

În stațiunile din județul Vâlcea autoritățile au suplimentat efectivele, mai ales în apropierea lăcașelor de cult.

Controale în trafic, de sărbătorile pascale
Mesaj RO-Alert: Ursoaică cu doi pui în zona gospodăriilor din comuna Farcașa, județul Neamț
România 19 Aprilie 2025, 13:49

Mesaj RO-Alert: Ursoaică cu doi pui în zona gospodăriilor din comuna Farcașa, județul Neamț

Pe parcursul acestei luni au fost emise deja patru alerte prin care era semnalată prezența acestor animale sălbatice, iar...

Mesaj RO-Alert: Ursoaică cu doi pui în zona gospodăriilor din comuna Farcașa, județul Neamț