Rusia "se abţine" să comenteze situaţia din Turcia
Kremlinul declară că e interesat în menţinerea stabilităţii interne în Turcia, principalul pericol constând în "confiscarea de către radicalii islamişti a actualelor proteste".
07 Iunie 2013, 11:46
Rusia s-a abţinut să comenteze pe marginea protestelor din Turcia, avertizându-şi doar cetăţenii să evite manifestaţiile publice, dar nu şi staţiunile turistice.
Întrebat la conferinţa de presă finală a summitului Rusia - UE de la Ekaterinburg despre evenimentele din Turcia, preşedintele Vladimir Putin a subliniat că între Rusia şi Turcia există relaţii foarte bune, de nivel superior şi calitative.
"Contând că în dialogul cu opoziţia şi societatea civilă, conducerea turcă va reuşi să găsească o soluţie a tuturor problemelor dificile, care sunt astăzi ridicate pe străzi şi că aceste acţiuni de protest să intre într-un format legitim, într-un câmp legitim şi că problemele se vor discuta pe alte platforme acolo unde oamenii se vor auzi unii pe alţii", a spus preşedintele rus..
Răspunsul lui Putin este singurul comentariu oficial al Moscovei, deocamdată, pe tema protestelor anti-guvernamentale din Turcia, fapt care, în sine, arată prudenţa cu care Kremlinul abordează situaţia din această ţară, Turcia fiind o putere regională cu care Rusia are o relaţie complexă, o veritabilă ţesătură de interese convergente şi divergente.
Baza acestor relaţii rămâne economia, schimburile bilaterale fiind anul trecut de 33,3 miliarde de dolari, în topul partenerilor externi ai Rusiei, Turcia ocupă locul doi după Germania.
Cel mai important element al acestei relaţii este energia, Turcia fiind cel de-al doilea importator de gaze ruseşti după Germania, iar Rusia, cel mai important furnizor de gaze pentru economia turcă.
În ultimii ani, însă, Ankara a promovat cu succes politica transformării Turciei din consumator, într-o placă turnantă a comerţului cu gaze din Asia spre Europa, strategie bazată în primul rând pe relaţiile sale speciale cu Azerbaidjanul şi Turkmenistanul, ţări considerate la Ankara elemente-cheie ale spaţiului pan-turcic.
Astfel, indiferent ce proiect va susţine în final Azerbaidjanul pentru exportul de gaze în Europa, Nabucco Vest sau TAP, Turcia va fi principala ţară de tranzit.
Relaţiile ruso-turce în regiunea Caucazului, complexe
Dezvoltarea proiectelor caspice ce ocolesc Rusia permite Ankarei să discute cu Moscova problemele energiei de pe poziţii avantajoase, aşa cum s-a văzut în negocierea preţului la gaze, a condiţiilor realizării gazoductului Southstream sau a primei centrale nucleare pe teritoriul turc ce va fi realizată de Rusia.
În plan regional, Rusia şi Turcia cooperează cu succes în menţinerea actualului statut al Mării Negre ca mare închisă pentru flotele militare ale ţărilor mediterane, deşi planurie Rusiei privind creşterea potenţialului flotei sale din Marea Neagră pot stârni îngrijorări la Ankara.
Pe de altă parte, decizia Moscovei de a forma în Marea Mediterană o unitate navală permanentă, care să susţină interesele sale geopolitice în regiune, decizie efectivă din această lună, depinde parţial şi de atitudinea Turciei, deşi statutul strâmtorilor este unul internaţional.
Extrem de complexe sunt relaţiile ruso-turce în regiunea Caucazului.
Turcia este principalul aliat al Azerbaidjanului, în conflictul acestuia cu Armenia, legat de Nagorno-Karabakh, Rusia la rândul său este aliatul strategic al Armeniei, ţară ce face parte din organizaţia tratatului de securitate colectivă şi unde Rusia dispune de o importantă bază militară.
Ankara întreţine relaţii cu Georgia, investind foarte mult în regiune limitrofă Georgia - Abhazia, dar neoficial este şi unul din principalii parteneri comerciali ai Abhaziei, recunoscut oficial de Rusia.
La rândul său, Rusia este interesată ca Turcia să nu încurajeze tendinţele separatiste din Caucazul de Nord, unde influenţa Ankarei, inclusiv prin intermediul serviciilor secrete, a fost mereu un factor important, mai ales că în Turcia există şi comunităţi numeroase de emigranţi din această regiune, în primul rând ceceni.
În fine, Rusia nu poate ignora faptul că Turcia este membru al NATO şi joacă un rol în scutul american anti-rachetă, astfel încât unii comentatori consideră că o posibilă amplasare în Armenia a rachetelor tactice Iskander, ar avea în vedere nu Azerbaidjanul, ci în primul rând radarul anti-rachetă şi bateriile Patriot din Turcia.
Rusia este interesată în menţinerea stabilităţii interne în Turcia, principalul pericol, din punctul său de vedere, constând în confiscarea de către radicalii islamişti a actualelor proteste stradale sau alunecarea Turciei într-un haos similar celui sirian, ceea ce, ţinând cont de poziţia-cheie a acestuia în regiune, ar avea efecte catastrofale.