Inginerii şi săracii schimbă lumea

Personaje pitoreşti, exotice, cu copilării marcate de sărăcie şi de multe ori atipice, noii lideri vin din ţări fie cu pieţe emergente care atârnă greu în balanţa economiei lumii, ca Brazilia şi China, fie din ţări care pot schimba cursul politic al istoriei, ca Iranul.

Politica mesianică

A spus că vrea ca Israelul să fie şters de pe hartă, apoi a revenit şi a precizat că nu s-a referit la lichidarea evreilor ci la desfiinţarea Israelului ca stat, a declarat că în timpul unui discurs la ONU a simţit că are în jurul capului un nimb de raze şi că este invadat de o prezenţă divină, a făcut declaraţii extrem de controversate din punct de vedere al teologiei şiite, potrivit cărora venirea lui Mesia pe pământ şi sfârşitul lumii sunt iminente.

Este vorba despre preşedintele Iranului, Mahmud Ahmadinejad, aflat la al doilea mandat, după alegerile din iunie anul acesta, marcate de violenţe pe străzi şi cu rezultat controversat, care au fisurat temeliile regimului de la Teheran.

Foarte popular printre iranienii din clasa săracă, Ahmadinejad provine dintr-un mediu umil, fiu al unui muncitor cu 7 copii , care prin propriile forţe a ajuns la facultate şi chiar să obţină un titlu de doctor în inginerie. În Iran se ştie că preşedintelui îi place ca cei din jur să i se adreseze cu titlul universitar „doktor”.

Revoluţia islamică din 79 a fost pentru Ahmadinejad ocazia de afrmare. Imediat după ce a fost ales preşedinte în 2005, în presa străină au apărut informaţii, fără a fi dovedite dincolo de orice îndoială, potrivit cărora el ar fi fost printre studenţii care au luat ostatici în 79 membrii ambasadei SUA la Teheran.

Ahmadinejad a devenit rapid unul dintre susţinătorii noii ordini iar când a început războiul cu Irakul a făcut parte din trupele de elită de contrainformaţii ale Pasdaran – gărzile revoluţionare islamice. Pasdaran au reprezentat biletul lui Ahmadinejad spre o carieră politică, construită pas cu pas.

În 2003 cu sprijinul aripii politice a gărzilor revoluţionare islamice, devine primar al Teheranului. Schimbările se simt imediat. Înclinaţia spre puritate islamică a noului primar se vede rapid când centrele culturale sunt transformate în centre religioase iar la primărie lifturile sunt împărţite: unele exclusiv pentru femei şi altele pentru bărbaţi.

Dacă iniţial Ahmadinejad era văzut ca o simplă marionetă în mâinile liderului suprem ayatollahul Khamenei, după alegerile din iunie, preşedintele este considerat un om cu o agendă proprie, un lider de temut care are în spate o forţă considerabilă – gărzile revoluţionare islamice- gata să readucă Iranul la idealurile revoluţiei islamice, de la care Ahmadinejad si pasdaran consideră că ţara s-a îndepărtat.

Puterea celor 1,3 miliarde

Cu o diplomaţie profund pragmatică şi o putere economică neatinsă de criza economică şi financiară, China este omniprezentă în lumea multipolară dar are parte de un lider discret şi rezervat, Hu Jintao, care a realizat o tranziţie formidabilă de la fostul regim închistat la unul de deschidere economică şi socială care a dat o viaţă nouă comunismului chinez, un comunism mai puţin atent la ideologie şi mai preocupat să facă bani, cu tehnocraţi acolo unde înainte erau activişti.

În ce priveşte politica externă, Hu Jintao vrea pentru China „dezvoltare pacifistă”, adică manifestarea de soft power, în special prin comerţ şi investiţii, de multe ori pe pieţe ignorate sau lăsate de izbelişte de fostele mari puteri SUA şi Rusia ori fostele puteri coloniale europene. De când Hu Jintao este peşedinte, China a devenit omniprezentă şi extrem de influentă în Africa, America Latină, Asia şi Orientul Mijlociu.

Hu Jintao este produsul Partidului Comunist, toată viaţa şi-a petrecut-o având diverse funcţii. Este creatorul strategiei socio-economice „societatea armonioasă” şi al „Conceptului de Dezvoltare Ştiinţifică” care reprezintă acum ideologia partidului comunist şi are ca scop întărirea şi dezvoltarea clasei de mijloc.

Dacă pentru mulţi ani economia a fost în centrul preocupărilor partidului, acum noua strategie urmăreşte realizarea unui echilibru general al societăţii şi nimeni nu o poate ignora, pentru că partidul o comunică prin intermediul unei campanii publice intense şi a banerelor care împânzesc ţara. Ca şi Ahmadinejad, şi Hu Jintao provine dintr-o familie săracă.

A fost crescut de o mătuşă, după ce, când avea 7 ani, i-a murit mama. Tatăl său a fost o victimă a revoluţiei culturale comuniste deşi fiul său era deja membru de partid. Hu Jintao s-a remarcat ca un student strălucit la inginerie (ca şi Ahmadinejad). El şi-a combinat atent valoarea profesională cu activitatea de partid, şi încet dar sigur, şi-a croit drum până la vârful partidului comunist ca secretar general.

Despre el se spune că însuşi Deng Xiaoping l-ar fi ales ca succesor al lui Jiang Zemin, cu care ulterior Hu Jintao a intrat într-o competiţie acerbă pentru putere, din care Hu Jintao a ieşit victorios ca lider al tuturor celor 3 mari centri de putere in China, partidul, statul şi armata.

Un om cu două familii

Brazilia trăieşte un miracol economic, o dezvoltare fără precedent, marcată încă de contraste puternice între clasa bogată şi cea care trăieşte sub pragul sărăciei. Totuşi, Brazilia se manifestă ca una dintre cele mai puternice pieţe emergente ale momentului, o piaţă pentru care se luptă deopotrivă puterile europene, SUA şi China.

O ţară curtată de toţi care are în frunte tot un om cu origini modeste dar care ştie ce înseamnă să joci cu actori cu interese contrare. Copilăria lui Luis Inacio Lula da Silva, acum preşedinte al Braziliei, pare ruptă dintr-un roman de Marquez. Imediat după naştere, tatăl său a plecat ca să trăiască cu altă femeie, lăsându-şi în urmă nevasta şi cei 7 copii.

Când da Silva avea 7 ani, mama şi fraţii său au pornit în căutarea tatălui, şi au descoperit că acesta îşi făcuse o altă familie. Cele două familii au trăit împreună o vreme. Viitorul preşedinte nu a avut parte de o educaţie formală când era copil, şi a învăţat să citească abia la 10 ani. A ajuns muncitor într-o fabrică, iar după ce a suferit un accident, s-a decis să se implice în sindicatul muncitorilor.

Acesta a fost începutul carierei sale politice. S-a afirmat pentru ideile sale de stânga şi ca organizator al unor greve de proporţii, iar când a fost aruncat în închisoare, popularitatea lui a crescut şi mai mult.

Luis Inacio Lula da Silva a fost printre fondatorii Partidului Muncitorilor iar în timp nu a ezitat să jongleze şi să îşi schimbe alianţele politice în funcţie de interese. El s-a implicat în mişcarea care cerea alegerea preşedintelui prin vot direct, ceea ce s-a şi întâmplat în 1982, pentru prima dată în Brazilia, după 29 de ani.

Lula da Silva a candidat de 3 ori la preşedinţie până să obţină postul în 2002. Dacă la începutul carierei, ideile lui erau profund radicale, în timp da Silva şi-a moderat discursul. El a promovat reforme în domeniul pensiilor, taxelor şi impozitelor, în legislaţie şi educaţie. Criticii săi spun că deocamdată, efectele acestor reforme întârzie să se vadă.