Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Coreea de Nord, în căutarea perestroikăi?

Moartea fostului preşedintele sud coreean Kim Dae Jung a adus din nou la masa negocierilor Seulul şi Phenianul.

Delegaţia nord coreeană condusa de Kim Ki-Nam (stânga) transmite condoleanţe soţiei fostului preşedinte Kim Dae Jung. Foto: Mediafax

Articol de Carmen Gavrilă, 23 August 2009, 11:36

Totul a pornit de la condoleanţele transmise familiei fostului preşedinte de liderul nord coreean Kim Jong Il. Delegaţia nord coreeană venită la funeraliile lui Kim Dae Jung a solicitat insistent o întâlnire cu preşedintele sud coreean Lee Myung-bak. Deja Phenianul a făcut o serie de gesturi de deschidere, inclusiv promisiunea că în această toamnă va avea loc, după o întrerupere de aproape doi ani, o nouă întâlnire de reunire a familiilor coreene despărţite de graniţa dintre cele două Corei.

În plus Coreea de Nord a solicitat reluarea schimburilor economice. Încă nu e clar ce anume s-a stabilit la discuţii dar Seulul pare decis să menţină o politică de forţă în ce priveşte Phenianul. Actualul preşedinte sud coreean este foarte ferm împotriva politicii de deschidere şi reconciliere din ultimii ani dusă de administraţia liberală, aşa numitul „Sunshine Plan” pus la punct de fostul preşedinte Kim Dae Jung, laureat al premiului Nobel pentru Pace.

Strategia sud coreeană

Actuala putere conservatoare de la Seul consideră că planul de reconciliere nu a avut rezultate consistente iar Coreea de Nord a profitat de deschidere fără să facă nici un pas concret pentru a renunţa la programul nuclear.

„Avem o abordare integrată în problema nord-coreeană, adică aplicăm presiune prin sancţiuni economice în colaborare cu celelalte 4 ţări implicate in negocieri, SUA, China, Rusia şi Japonia şi în acelaşi timp facem eforturi diplomatice ca să determinam Coreea de Nord să se întoarcă la discuţiile în 6, ţinem mereu deschisă uşa dialogului” a declarat pentru Radio Romania ambasadorul sud coreean pentru problema nucleară Hwang Joonkook (foto). La Seul este în plină dezbatere chestiunea strategiei care ar trebui aplicată pentru a forţa Coreea de Nord să renunţe la programul nuclear.

Actuala administraţie a luat decizia să blocheze orice dialog până când Phenianul face paşi concreţi, dar potrivit analiştilor de la Seul, marile puteri în special China fac presiuni pentru reluarea dialogului. Argumentul celor care susţin continuarea politicii de reconciliere este că administraţia conservatoare sud coreeană de fapt nu face decât să izoleze şi mai mult Coreea de Nord fără rezultate pozitive. „Prin aceste măsuri noi nu împingem Coreea de Nord într-un colţ ci spre o uşă care duce spre reluarea discuţiilor în formatul de 6 ţări ca principal forum de negociere pentru denuclearizare” explică însă ambasadorul sud coreean pentru problema nucleară Hwang Joonkook.

O nouă strategie americană

Potrivit surselor politice de la Seul, în prezent au loc discuţii între cele 5 ţări implicate în problema nucleară nord coreeană, SUA, Coreea de Sud, China, Rusia şi Japonia, pentru a stabili un set de măsuri, o combinaţie de facilităţi şi sancţiuni, care să determine Phenianul să revină la masa negocierilor şi să renunţe pas cu pas la programul nuclear. La Seul decizia autorităţilor este să aştepte mai întâi măsuri concrete pentru denuclearizare şi abia apoi să reia negocierile.

Partidul conservator la putere consideră că Phenianul nu mai trebuie recompensat doar pentru că reia dialogul ci pentru fapte care să demonstreze buna credinţă în ce priveşte desfiinţarea programului nuclear.

„Administraţia Bush nu a făcut decât să lanseze declaraţii dure care erau de fapt baloane de săpun, dar, efectiv, nu a acţionat dur, administraţia Obama va avea o abordare mai exactă, mai detaliată, la obiect, pe puncte, cu o ofertă de asistenţă umanitară şi chiar financiară, mai ales aceasta poate reprezenta o motivaţie puternică pentru Phenian, mai ales dacă SUA oferă o variantă nord coreeană a Planului Marshall, dar toate acestea cu o condiţie fermă: Coreea de Nord să îşi facă şi ea treaba, să ia măsuri concrete care să garanteze eficienţa planului de refacere care urmează să fie aplicat, de exemplu să repare instalaţiile vechi cu risc, infrastructura, o relaxare în plan social, mai ales că drepturile omului sunt un subiect extrem de important pentru preşedintele Obama” explică Choi Kang (foto), profesor la Institutul pentru Afaceri Externe şi Securitate Naţională.

China nu ştie ce să aleagă

Dacă poziţia americană este clară, în schimb China face ceea ce se poate numi un joc dublu. Asta pentru că deşi se teme de proliferarea nucleară care se poate extinde în zonă din cauza Phenianului, este totuşi principalul partener comercial al Coreei de Nord. China nu doreşte nici ca tehnologia nucleară nord coreeană să ajungă la actori nonstatali dar nici nu urmăreşte o schimbare de regim la Phenian, deşi de multe ori regimul comunist este echivalat cu programul nuclear, deci căderea primului poate echivala cu obţinerea denuclearizării.

Ceea ce Beijingul a propus Phenianului, potrivit analistului Choi Kang, este o transformare după model chinez a economiei şi garantarea păstrării actualului regim comunist în schimbul renunţării la programul nuclear. Dar, spune Choi Kang, Phenianul nu poate renunţa la programul nuclear nici prea curând nici prea uşor pentru că el reprezintă o chestiune de mândrie naţională, moştenirea lăsată de Kim Ir-sen, aşadar de neatins, cel puţin deocamdată.

Chestiunea nucleară este complicată de cea a succesiunii. „Nu există nici un succesor posibil al lui Kim Jong Il care să aibă puterea acestuia, aşadar cel mai probabil, Coreea de Nord, deşi va avea un lider oficial dar va fi condusă de un fel de consiliu iar armata va juca un rol şi mai mare decât până acum, cred că nici o decizie nu va fi luată deocamdată în privinţa programului nuclear” consideră Choi Kang .

Analistul argumentează că la Phenian se doreşte stabilitate în această perioadă de tranziţie a puterii, dar preconizează că e posibil ca după instalarea unui succesor al lui Kim Jong Il să se declanşeze lupte interne pentru putere. Aşadar, vizita delegaţiei nord coreene la Seul poate avea ca rezultat doar organizarea unei reuniuni a familiilor cu membri în cele două Corei dar e puţin probabil să se facă paşi semnificativi în ce priveşte programul nuclear până când nu va fi finalizată succesiunea la putere la Phenian.

Situaţia alimentară este critică în Coreea de Nord
În lume 01 Iulie 2009, 11:12

Situaţia alimentară este critică în Coreea de Nord

Ajutorul internaţional în favoarea regimului comunist a scăzut în urma testului nuclear nord-coreean din mai, a avertizat...

Situaţia alimentară este critică în Coreea de Nord
Echipa #antidrog a #RRA, din nou la datorie în lupta cu drogurile
Analize 27 Iunie 2024, 20:37

Echipa #antidrog a #RRA, din nou la datorie în lupta cu drogurile

În prima emisiunea RRA a zilei de vineri, invitată este Patricia Andreea Miclea, președinta Consiliului Județean al Elevilor...

Echipa #antidrog a #RRA, din nou la datorie în lupta cu drogurile
Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Analize 14 Decembrie 2022, 11:40

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA

Oamenii de ştiinţă americani au anunţat marţi o reuşită istorică în domeniul fuziunii nucleare: pentru prima dată, ei au...

Ce este fuziunea nucleară? AFP a centralizat explicaţii detaliate după reuşita istorică anunţată în SUA
Alegerile din Republica Moldova
Analize 21 Octombrie 2019, 20:14

Alegerile din Republica Moldova

Invitat, Ion Tăbârță, analist politic din Republica Moldova.

Alegerile din Republica Moldova
Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Analize 23 August 2019, 13:45

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov

Moscova publică protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov
Dilemele lui Erdoğan
Analize 18 Iunie 2019, 14:17

Dilemele lui Erdoğan

Dilemele lui Erdoğan
Analize 15 Iunie 2019, 09:22

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova

Profesorul Iulian Chifu despre situaţia din Republica Moldova
 T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"
Analize 10 Mai 2019, 09:25

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"

"Summitul şi Declaraţia de la Sibiu" - comentariile lui Titus Corlăţean, Teodor Baconschi și Andrei Ţărnea, la RRA.

T. Corlăţean, T. Baconschi și A. Țărnea despre "Summitul de la Sibiu"