Coloana a cincea a Iranului

Pasdaran sau „gărzile revoluţionare” numele după care sunt cunoscuţi în Occident, pot transforma în realitate spaimele cele mai adânci ale SUA şi Europei, pentru că sunt cei care ar putea instala la Teheran un regim militar.

„Este tocmai spre ceea ce se îndreaptă Iranul, dacă SUA li s-a părut un coşmar Iranul condus de mullahi, ei bine Iranul condus de forţe paramilitare ar fi imposibil de controlat” avertizează analistul iranian Masjid Rezaie.

Pasdaran au în custodie atât programul nuclear Iranian cât şi programul şi testarea de rachete balistice, inclsuiv cele lansate recent sub ochii întregii lumi.

În ultimii ani gărzile revoluţionare au început să se afirme tot mai puternic pe scena politică internă iraniană, iar prea puţini în Occident au sesizat fenomenul, prea prinşi de descrierea în alb şi negru a Iranului: băieţii răi – mullahii şi băieţii buni - dizidenţii.

“Nimeni nu este pur în Iran, toată lumea are schelete în dulap” spune Masjid Rezaie.

În numele tatălui

Imediat după declanşarea revoluţiei islamice în 1979, ayatollahul Khomeini a simţit că este nevoie de un corp de elită, loial idealurilor revoluţiei, oameni tienri care să nu fi avut nimic de a face cu regimul şahului Pahlavi, adevăraţi gardieni ai noii revoluţii islamice.

De altfel, până astăzi, membrii gărzilor revoluţionare se consideră adevăraâii păstrători ai idealurilor părintelui revoluţiei islamice ayatollahul Khomeini.

Nu de puţine ori, dinspre cercurile Pasdaran se aud acuze la adresa mullahilor care au fost alături de Khomeini şi au pus bazele repoublicii islamice că au trădat idealurile lui Khomeini şi au deturnat revoluţia.

În viziunea ayatollahului Khomeini, Pasdaran erau cei care trebuiau să asigure noua ordine, atât în interior, cât şi apărarea în faţa ameninţărilor venite din exterior, pentru că Khomeini avea o neîncredere profundă în armata moştenită de la monarhie, deşi puternic epurată de elemntele loiale şahului, în primii ani de după 79.

Gărzile revoluţionare răspund şi acum direct în faţa liderului suprem şi sunt independente de armata regulată, pe care de fapt o dublează. Pasdaran au infanterie, forţe navale, aviaţie şi chiar propriul serviciu de informaţii.

Mai mult, Gărzile revoluţionare, nu armata regulată, controlează programul de dezvoltare de noi rachete, supraveghează derulararea programului nuclear şi pe oamenii de ştiinţă care lucrează în acest program.

Pasdaran, susţin serviciile internaţionale de informaţii şi dizidenţii iranieni, s-au ocupat şi de lichidarea mai multor oficiali iranineni care au dezertat în Occident, în special în Europa.

Tot Pasdaran, prin brigada Al Quds, se ocupă de coordonarea mişcărilor militante islamiste din alte ţări ca Hezbollahul libanez, Hamasul palestinian ori mişcări şiite din Azerbaijan, Irak, Afganistan şi Asia Centrală.

Testament reinterpretat

Nu este clar care este exact numărul membrilor gărzilor revoluţionare. Unele surse oficiale iraniene dau peste 120.000 de membri activi în aripa militară.

Nu pare mult la prima vedere, dar e vorba despre un corp de elită, bine antrenat, disciplinat şi cu o deviză clară: puritatea republicii islamice.

Liderul revoluţiei islamice, Ruhollah Khomeini a insistat în repetate rânduri şi a notat în testamentul său că Pasdaran trebuie să fie gardieni ai regimului dar fără să se implice în politică.

Acest lucru care nu mai este valabil de la alegerea preşedintelui Mahmud Ahmadinejad în 2005, el însuşi provenind din rândurile Pasdaran, din brigada Al Quds. Reza a fost membru Pasdaran.

Acum are 56 de ani şi spune că inima bolnavă nu îl mai lasă să fie activ, aşa că s-a retras cu o pensie frumuşică, şi lucrează cu jumătate de normă la un hotel din Teheran.

Reza explică de ce Pasdaran s-au implicat în politică, în pofida dorinţei ayatollahului Khomeini: „Aşa interpretăm noi ce înseamnă apărarea republicii islamice, gărzile pot administra Iranul mai bine decât politicienii de până acum, inclusiv mai bine decât unii clericii care sunt corupţi şi s-au îndepărat de la idealurile revoluţiei islamice” spune Reza.

Analistul Masjid Rezaie spune că Pasdaran sunt o forţă politică care a stat într-o oarecare umbră în timpul celor două mandate reformiste ale fostului preşedinte Khatami.

“Pentru ei de fapt alegerea lui Khatami şi relativa deschidere din vremea lui, au fost un mare noroc, pentru că reformele au fost timide şi de multe ori blocate de cercurile clericale conservatoare, aşa că la final, populaţia şi-a pierdut complet încrederea atât în reformişti cât şi în bătrânii mullahi şi s-a întors spre această nouă forţă, care şi-a adăugat la aripa militară una politică, o forţă care în ochii iranienilor săraci şi crendincioşi le reprezintă interesele, o forţă formată din politicieni fără turban ca Ahmadinejad care pentru prima dată în istoria modernă a Iranului a vorbit despre lupta împotriva corupţiei mullahilor, ceva ce nimeni nu a îndrăznit până acum”, spune Rezaie.

Un nou front - economia

De când a devenit Ahmadinejad preşedinte, Pasdran au pătruns încet dar sigur în politică, în administraţie şi în economie.

Gărzile Revoluţionare şi-au creat companii care au primit contracte guvernamentale de miliarde de dolari pentru lucrări în construcţii ori în domeniul petrolier sau gaze.

Potrivit unei legi date de parlament, Pasdaran au întâietate în faţa altor companii iraniene sau străine atunci când se acordă contracte pentru lucrări publice. Într-o manifestare de forţă fără precedent Pasdaran au determinat rezilierea contractului cu o firmă turcă pentru noul aeroport Imam Khomeni din Teheran.

Gărzile nu au ezitat să tragă în direcţia unui avion turc care tocmai ateriza pe aeroport. „Era periculos pentru securitatea naţională ca cel mai mare aeroport iranian să fie administrat de o firmă străină” spune Reza.

Au câştigat şi acum administrează aeroportul. Gărzile revoluţionare nu au pierdut contactul cu populaţia de-a lungul timpului, aşa cum s-a întâmplat cu mare parte din clasa politică iraniană.

Dacă pentru mulţi politicieni iranieni protestele de stradă de după alegerile prezidenţiale de anul acesta au fost o surpriză, nu la fel s-a întâmplat pentru Pasdaran.

Sobhe-Sadeq, aripa politică a gărzilor revoluţionare a avertizat, cu ceva timp înainte, pe blogul organizaţiei, că utilizarea culorii verde de către formaţiunile pro-reformiste aduce foarte mult cu revoluţiile colorate din ţări ca Ucraina sau Georgia. Mai mult, actualul lider suprem Ali Khamenei a înfiinţat o comisie de istorici care să analizeze sursele şi evoluţia revoluţiilor “colorate”.

“În condiţiile în care scena politică iraniană este acum profund scindată, iar străzile nu nu s-au liniştit complet după alegeri, devine tot mai clar că supravieţuirea republicii islamice ţine de Gărzile Revoluţionare, ai căror membri nu mai sunt doar purtători de arme, cei care au făcut revoluţia islamică şi apoi au luptat în războiul cu Irakul, acum sunt politicieni şi oameni de afaceri” consideră Masjid Rezaie.

Au trăit şi luptat pentru republica islamică când erau tineri. Acum la 50-60 de ani luptă altfel, ca ambasadori, prefecţi, guvernatori de provincii, parlamentari, funcţionari guvernamentali, primari, directori de companii.

Cum se naşte o forţă politică

Primul semnal de trezire politică a gărzilor revoluţionare a venit la sfârşitul anilor 90, când mai mulţi membri Pasdaran, între care cel ce avea să devină preşedinte, Mahmud Ahmadinejad, au înfiinţat o asociaţie a aşa numiţilor “Isargaran”, în traducere aproximativă “cei devotaţi, cei gata de sacrificiu”.

Încă de la înfiinţare, ei avertizau că societatea iraniană este pe care să se fractureze şi există surse de nemulţumire care pot pune în pericol regimul: “Înmulţirea crimelor, jafurilor şi furturilor, tulburările sociale, distanţa uriaşă între aşteptările populaţiei şi oferta politicienilor, prăpastia dintre săraci şi bogaţi sunt pe cale să provoace o sciziune profundă care se poate transforma în criză” avertiza un comunicat al Isargaran.

Prezentul le dă acum dreptate. “Singura soluţie este întoarcerea la principiile revoluţiei islamice aşa cum le-a stabilit imamul Khomeini, numai pasdaran pot face asta” consideră Reza fost membru al gărzilor revoluţionare.

"Sunt actuali sau foşti membri Pasdaran. Sunt fie sefi de companii de stat ori semi-particulare, fie politicieni, fie diplomaţi ori oficiali din administraţia centrală sau locală.

"În 2003 membrii gărzilor revoluţionare au înfiinţat o nouă mişcare a aşa numiţilor “Abadgaran” adică “dezvoltatorii” al căror scop era implicarea în politică. În Occident li s-a spus simplu – “neoconservatori”.

Sunt cei care consideră că braţul conservatorilor clasici, de obicei mullahi, s-a înmuiat şi a lăsat să se strecoare în republica islamică deprinderi vestice şi slăbiciune în felul de a trata cu Occidentul.

Cu ochii pe cauză

Prima victorie politică a Abadgaran a fost alegerea lui Mahmud Ahmadinejad ca primar al Teheranului. Alegerea lui a venit ca o surpriză in Iran.

Un necunoscut care, adulat de populaţia din cartierele sărace pentru că a pus la punct, între altele, canalizarea capitalei, i-a făcut pe bogaţii din Nordul Teheranului să ridice din sprâncene când centre culturale s-au transformat brusc în centre de rugaciuni ori seminarii.

Alegerea lui Ahmadinejad ca primar nu a trezit însă prea multă îngrijorare, nici măcar când s-a înscris în 2005 în cursa pentru prezidenţiale. Mai toată lumea a ignorat faptul că mesajul lui de dreptate socială şi luptă anti-corupţie era dus de Basij –miliţiile de voluntari sub comanda gărzilor revoluţionare, exact acolo unde terenul era fertil: la populaţia săracă.

Aceeaşi populaţie care l-a ales şi anul acesta. Cu arme sau cu mape, membrii gărzilor revoluţionare nu uită niciodată cine sunt şi de unde au plecat ori în ce cred: “Odată Pasdaran, mereu Pasdaran” spune Reza.

Pasdaran sunt antibioticul pe care se bazează liderul suprem pentru vindecarea republicii islamice după revoltele de stradă din vară. O forţă pe care se bazează dar de care se şi teme şi încearcă să menţină echilibrul delicat între numeroasele centre de putere şi facţiuni iraniene, un echilibru menţinut de la revoluţia islamică până acum, un echilibru tot mai instabil.

Vizualizaţi aici mai multe imagini din Iran. Foto: Carmen Gavrilă