Ziua Veteranilor, comemorată în SUA

Istoria Zilei Veteranilor a început în vara lui 1865, dar numai în mai 1966 preşedintele Lyndon Johnson a semnat Proclamaţia Prezidenţială recunoscând Waterloo, un sat din districtul Seneca, New York, care se întinde pe o suprafaţa de 5,6 km pătraţi, drept locul de naştere al Zilei Veteranilor (Memorial Day).

Ziua Veteranilor a fost onorată pentru prima oară în mod oficial la 30 mai 1868, prin comemorarea soldaţilor căzuţi în Războiul Civil.

Profesoara Moina Belle Michael, care s-a dedicat total cauzei veteranilor de război, a ajuns să creeze, în 1918, simbolul recunoscut acum internaţional, cel al delicatei flori de mac, drept mărturie că "sângele eroilor nu moare niciodată”.

Revelaţia a venit dintr-un poem al colonelului John McCrae "Nu vom dormi" (We Shall Not Sleep), cunoscut mai târziu drept "In Flanders Fields”:

"Ţie, mâinile noastre căzute îţi aruncă Torţa / Fie că tu să o ridici cât mai sus / Dacă tu nu mai crezi în noi, cei care am murit, noi nu vom dormi / Deşi macii vor continua să crească în Flanders Fields".

Este o zi sacră pentru toţi veteranii de război, cu atât mai semnificativă astăzi, când tinerii soldaţi americani fac sacrificiul suprem în două războaie, Afganistan şi Irak, care au făcut până acum 5400 de victime din rândul soldaţilor americani.

Acum au revenit, toţi deodată, cu 100.000 motociclete Harley Davidson, veteranii războiului din Vietnam dar şi cei ai războaielor din Irak şi Afganistan din fiecare colţ al ţării, de la mii de kilometri depărtare.

Chester L Whitten III, din Maryland, veteran al războiului din Vietnam, lucrează pentru Procter&Gamble şi fiind căldură mare s-a gândit să aducă la paradă un uriaş pepene roşu din care împarte felii trecătorilor, pe Virginia Avenue. A fost minunat de răcoritor, mulţumesc generosului Chester care a luptat în Vietnam.

Dovezile publice de patriotism sunt esenţiale, spune Organizaţia Veteranilor de Război, care deplânge faptul că, pentru unii, Memorial Day a devenit doar "încă o zi liberă de la serviciu".

Ceea ce nu aş putea sub nici un chip afirma, judecând după marea de oameni veniţi să-i salute pe veteranii mândri, uneori extrem de severi tocmai pentru că sunt încă foarte vulnerabili emoţional şi vor rămâne, astfel, probabil, toată viaţa. Alţii îşi deschid sufletul în ochi şi te aruncă în trecutul lor. Poţi vedea ceea ce ei au văzut.

Sacrificiul este lipsit de sens dacă nu mai încape în memoria celor vii, dacă este uitat, spun veteranii.

De prea multe ori naţiunea ca întreg ia drept garantate libertăţile de care americanii se bucură. Aceste libertăţi, reaminteşte Organizaţia Veteranilor, au fost plătite cu vieţile unora pe care puţini i-au cunoscut, de fapt. Şi aceasta este o datorie naţională care nu poate fi plătită cu adevărat decât de către fiecare american.

Veteranii de război îmbătrânesc şi dispar, iar cei care poartă torţa aducerii aminte sunt din ce în ce mai puţini. Iar ea nu va trăi decât dacă va exista o mişcare vibrantă careia torţa să-i poată fi transmisă.

Deborah şi Michael Whitt au creat propria organizaţie în Palmetto, Florida, care îi ajută pe eroii militari şi familiile lor. "Operation American Pride" - Operaţiunea Mândria Americii, crede că fiecare american datorează soldaţilor eroi recunostinţă pentru sacrificiul lor şi al familiilor lor. Ei confectionează echipamente de detaliu pentru comfortul militarilor aflaţi în zone de război. Printre acestea un fel de cravate cu cristale în interior pentru a putea fi umezite şi păstra răcoarea în zonele toride.

Cuplul Whitt ajută familiile militarilor din teatrele de război din forturi ca Fort Campbell, Kentucky, Fort Drum, New York, Fort Hood, Texas. Deborah şi Michael Whitt ajută aşa numitul soldat tăcut:

“Nu port uniformă, dar sunt în armată,

nu sunt unul dintre cei care se află în prima linie, care îşi pune viaţa în pericol

dar misiunea mea este la fel de grea. Eu sunt cea lasată la vatră.

Fiul meu este un patriot ,un bărbat brav şi mândru.

Fiul meu face sacrificiul suprem dar sacrificiul îl face intreaga familie.

Îl iubesc pe bărbatul pe care îl numesc: fiul meu.

Şi stau în rândurile tăcute numite:

The Military Mom (Mama militarului)".

Carla şi John Fleming din Fair Lawn, New Jersey, poartă cu ei în fiecare an în Ziua Veteranilor, ca şi acum la această a 23-a ediţie comemorativă, două uriaşe pungi de hârtie cu mici cadouri de onoare pentru eroi; veţi fi în inimile noastre pentru totdeauna: un îngeraş cu o inimioară; un glob pentru pomul de Crăciun în culorile steagului naţional; veţi fi în mâinile noastre pentru totdeauna. Şi o scrisoare către tatăl Clarei, nu ştiu dacă real sau imaginar, dar în orice caz erou de război:

"Uneori , o stranegere de mână nu este de ajuns !

Dragă tată,

Oamenii mă întreabă tot timpul de ce? De ce ai început să faci toate acestea? (să strângi mâinile Veteranilor pentru a le mulţumi sau să le dai mici însemne în semn de mulţumire?) Dar nu am avut niciodată cu adevărat cuvinte pentru a explica.

Cred că a început cu tine, tată, atunci când l-ai învăţat pe Fratele meu să salute steagul şi pe Sora mea, ca şi pe mine, să ne aşezăm palmele în dreptul inimii atunci când am urmărit multe parade. Vom sta cu palmele în dreptul inimii, cu mândrie, pentru fiecare Steag american. Am fost întotdeauna foarte emotionată atunci când am ascultat imnul naţional american dar de când am văzut prima dată Zidul, Zidul Eroilor, Zidul numelor Veteranilor din Vietnam, am văzut faţa ta reflectată în acele nume ale celor care şi-au dat viaţa pentru mine, pentru noi. Şi de atunci încerc să mulţumesc fiecărui veteran pe care îl întâlnesc.

Mulţumim, din tot sufletul,

Carla şi John Fleming"

În pitoresc şi extravaganţă: o declaraţie de revoltă şi putere.

Cei care îşi servesc patria merită să fie onoraţi, respectaţi şi să li se multumească.