SOS sistemul sanitar

Pe hârtie, bugetul sănătăţii pe anul acesta este de 3,6 la sută din Produsul Intern Brut. În realitate, el ar putea coborî spre 2,6% din PIB.

Explicaţia ar fi că anul trecut, pe când sistemul era în colaps financiar, au fost aprobate credite bugetare suplimentare, altfel spus bani din bugetul pe 2010.

“Bugetul sănătaţii nu este 3,6 % din PIB, cum s-a tot spus, pentru că a fost deja cheltuit o parte în ultimele luni ale anului trecut.

"Banii aprobaţi nu vor ajunge decât până la 1 iunie într-o viziune pesimistă, într-o viziune optimistă până la 1 iulie”, ne-a spus profesorul Vasile Astărăstoae (foto), preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Un profesionist, se spune, ştie să-şi seteze priorităţile. În România însă, bugetele se construiesc după nevoi şi nu după priorităţi.

“Nimeni nu spune că într-o ţară ca asta nu există nevoi, dar toţi ar trebui să spunem că bugetul trebuie gândit după priorităţi.

"O fi nevoie de bazin olimpic, dar e prioritar să ai bani de sănătatea românilor”, spune domnul Astărăstoae, care este şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi.

Soluţii de avarie

Starea de sănătate coboară în anii de criză, morbiditatea creşte, nevoia de servicii de sănătate creşte. “Pacienţii nu vor putea beneficia de servicii medicale minime, nu mai discutăm despre performanţă”, explică gazda.

În toate ţările care au ieşit din recesiune, filosofia bugetului a fost de a creşte fondurile pentru sănătate, învăţământ şi cercetare. Acestea, prin relaţie conexă, au reuşit să revigoreze economia pe o competiţie reală şi pe o etică a economiei de piaţă.

“La noi, fiecare ministru a căpătat cât a avut nevoie; un contabil, nu un economist, a împărţit banii pe principiul: dăm la fiecare câte puţin”.

Răspunsul ulterior a fost mereu acelaşi: vine rectificare de buget sau aplicăm metoda-credite bugetare. Astea sunt soluţii de avarie. Ori, în instituţia bugetară pe care o conduc eu, 80% din bugetul pe care îl primesc s-ar putea întoarce în sectorul privat: cumpăr aparatură, construiesc deci, iar banii se reîntorc în economie”.

Pomeni electorale

Filosofia a fost la noi alta: “Ministrul care are mai mare audienţă în Parlament sau la partid a obţinut buget mai mare.

"Cel care are forţă mai mică a plâns pe umerii parlamentarilor noştrii care nu ştiu să citească o schiţă de buget. Pe ei îl interesează punctual doar obiectivul lor şi atunci nu au această viziune.

"Sunt ţări care au guverne echivalente cu structura guvernului din România, care alocă pentru protecţie asistenţă socială 5% din PIB şi pentru sănătate, 9% din PIB.

România a alocat un procent mare din PIB pentru asistenţă socială iar la Sănătate, aşişderea. S-a spus că la noi o să crească şomajul, dar şi în Germania, Franţa procentul e mult peste al nostru şi totuşi plătesc pensiile şi şomajul. Într-adevăr, nu dau pomeni electorale, dar la noi asta e o tradiţie.

În plus, în aceste discuţii tehnice nu sunt implicaţi specialişti care să stabilească priorităţile. Pentru România prioritatea e să avem o medicină de performanţă. Atunci redirecţionăm banii acolo şi nu mai e prioritar să dăm pomeni sociale pentru persoane care nu au muncit. Putem găsi alte metode de a-i integra social”.

Punct şi de la capăt

În minister, cu cinci excepţii, “secvenţa” politică e aceeaşi de 20 de ani: fiecare ministru nou venit anulează tot ce a fost înainte şi o ia de la capăt.

“Cuvântul reformă e deja demonetizat, deja trezeşte fiori, te gândeşti ce prostie o să mai apară. Din 20 de miniştri care au fost la sănătate, cu excepţia a cinci dintre ei, toţi nu au făcut decât să spună – tot ce s-a făcut până la mine e dezastros! O luăm de la început!”

Asiguraţi – neasiguraţi vs victime – spectatori

România împarte cetăţenii în două categorii: asiguraţi şi neasiguraţi şi oferă servicii diferenţiate.

"Ceea ce este o încălcare a Drepturilor Omului şi a Constituţiei României”, precizează Vasile Astărăstoae.

“O altă aberaţie este aceea că există asiguraţi - judecători, poliţişti, de pildă, scutiţi prin lege specială de la plată.

Ministerul care a angajat aceste persoane este obligat să acopere serviciile, să verse cotizaţia pentru cei scutiţi din bugetul Ministerului Apărărării sau Ministerului Justiţiei”, spune profesorul Astărăstoae.

Ar fi o bună soluţie pentru a urca fondurile în sănătate mai ales că, din cei 3,6 la sută din PIB aproape 3% sunt din contribuţia personală la Fondul Naţional de Sănătate. În aceste condiţii renumitul buget de stat acoperă o suma infimă.

Patul lui Procust

Profesorul Astărăstoae spune că medicul român este tratat aşa cum nu e în nici o ţară din UE, unde titlul de medic îl plasează într-o elită. În nici o ţară din UE medicii nu sunt raportaţi la bugetari. La noi, grila de salarizare e unică aşa încât un portar de instituţie e plasat pe grilă cu un salariu mai mare decât al unui medic rezident.

"În plus, acest contract ar trebui să se renegocieze anual şi atunci apare competiţia pentru ca în funcţie de performanţă îmi cresc veniturile.

"Una e să operezi numai apendicite şi alta e să faci o intervenţie chirurgicală dificilă. Nu poţi să-i plăteşti pe medici la fel, actul medical trebuie să fie diferenţiat după criterii de performanţă.

"Însă după 20 de ani de democraţie mentalitatea rămâne egalitaristă şi comunistă.

"În mod normal conducerea spitalului ar trebui să negocieze în mod direct cu medicul şi nu ar mai exista, ca la noi, acest pat al lui Procust”, spune Vasile Astărăstoae.

Medici de gravitaţie

Problema migraţiei medicilor peste graniţă e reală. Potrivit sondajelor recente, peste 60% din medicii din România vor să plece. De multe ori, medicii care pleacă ocupă locul medicilor din vest pe concursuri reale.

“Noi am făcut investigaţii sociologice, le-am trimis peste tot, dar singura care le-a citit a fost presa”.

Sărim peste faptul că un tratat de medicină îl costă pe rezident salariul pe o lună. Rămâne însă frustrarea pe care, după 20 ani de formare, medicul o resimte.

“Politizarea sistemului e excesivă. Cine vrea să ajungă şef de secţie trebuie să vadă în ce parte să-şi ia carnetul ca să îl susţină un lider local de partid deseori agramat şi populist“.

Concurs, comitete şi comiţii

Cei care sunt bine pregătiţi profesional renunţă: “Dacă te ridici împotriva politizării, îţi sar toţi la gât precum lupii să te desfiinţeze. Am ridicat problema politizării excesive şi preşedintelui Băsescu.

"Până nivel de secretar de stat ar trebui să fie profesionişti. Nu se poate să mergem pe aceeaşi linie - azi se dă concursul cu un singur candidat care trebuie să aibă hârtii de la partid şi numirea lui e făcută “ieri”. Aşa mergem spre distrucţia sistemului”, argumentează Vasile Astărăstoae.

Ierahii de protecţie

Un pas înainte ar fi preluarea spitalelor la universitate. “Eu voi păstra, înainte de toate, noţiunea de echipă. Pacientul nu se va plimba de la un pavilion la altul pe secţie, echipele de medici vor veni la pacient.

"Şeful de secţie va asuma însă responsabilitatea pentru activitatea echipei nu pentru activitate individuală. În medicină există însă disciplină şi o ierarhie formală.

"În toată lumea, medicina e organizată printr-o ierarhie ca la armată şeful de secţie este un fel de comandat de pluton. Acesta e sistemul în toată lumea civilizată”, completează domnul Astărăstoae.

Gama Camera - mobilă de lux

După anii 90, termenii prognoză şi planificare au fost ocoliţi pentru că veneau cu o istorie tristă în spate.

“Unele centre au fost dotate degeaba cu fel de fel de aparatură dacă nu s-au gândit înainte să aibă şi know -how -ul, adică medicii care să ştie să lucreze cu ea.

"Aproximativ 10% din aparatură a rămas nefolosită: 8% din lipsa personalului şi 2% din cauză că după achiziţie nu s-au prevăzut fonduri şi pentru instalarea ei.

"Iaşiul, de pildă, a stat cu o Gama Camera timp de opt ani în lăzi pentru că în buget, la aceea vreme, nu au fost prevăzute cheltuielile de instalare."

Lux şi chirpici

“În România e un sistem medical african. E ca şi cum ai avea în centru hotel poleit de cinci stele cu centre de excelenţă în jur, iar doi paşi mai încolo ar fi strada nepietruită şi coliba fără utilităţi“.

Conducerea ultracentralizată va fi mereu o frână pentru funcţionarea sistemului, în special în provincii. Alocarea de fonduri nu se face în baza unui plan coerent ci după autoritatea liderului local.

“Fondurile se împart pe baza distanţei dintre sediul Ministerului şi locaţia acelei instituţii medicale – eşti mai aproape, primeşti mai mult, eşti mai departe, mai puţin”, specifică preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Sănătatea de la etaj

Sistemul medical de stat "nu încurajează medicina privată la nivel legislativ", deşi acolo nu trebuie să dea bani. Ar fi util un palier privat care să preia din presiunea asupra sistemului public, apreciază domnul Astărăstoae.

“Statul a fost de acord să existe un sistem privat dar, deşi nu are bani, pe pachetul minim care este asigurat, a introdus 97% din manoperele medicale.

Pe o pistă de 3% care rămâne liberă, cum să funcţioneze un sistem privat? Ce m-ar stimula deci pe mine să-mi fac o asigurare privată? Nimic, doar dacă aş vrea să susţin benevol sectorul privat”, specifică profesorul Astărăstoae.

Vindeţi sănătate sau vindeţi tigări?

Cu toate că SUA alocă 6700 de dolari pe cap de locuitor pentru sănătate, iar România numai 300 euro, în clasificările oficiale sistemul american nu e considerat un success, ocupând doar poziţia 37.

În aceste condiţii, nu numai banii par a fi “asul din mânecă”.

"Dacă liderii noştii merg în străinătate în clinica privată şi îşi fac acolo toate investigaţiile, nu îi mai interesează să dezvolte un sistem privat eficient.

"Deşi spitalul din Viena funcţioneză mai bine la nivel bazal, nu este ca nivel de competenţă peste spitalele din ţară", susţine Vasile Astărăstoae.

Un alt palier pe care construcţia sistemului medical e fisurată în România: nu a permis o piaţă de nişă şi nu a existat o reglementare clară pentru sistemul privat ca alternativă necesară şi complementară. Nu există nici o susţinere ori deducere financiară dacă "vinzi" medicină sau dacă vinzi ţigări. "Sunt impozitate la fel", constată şeful Colegiului Medicilor.

Pacientul înstărit va plăti la pastilă serviciile medicale şi la nivel european performanţa medicului. Pacientul sărac va continua să îşi aducă aţa chirurgicală de acasă, va băga bani în buzunarul asistentei ca să-i facă injecţia cumpărată tot de el din farmacii şi va aştepta un timp în care să se vorbească mai mult de sănătate, mai puţin de boală.