Raportul CE: "Analiză obiectivă a rezultatelor obţinute de DNA"
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, spune că instituția pe care o conduce îşi propune să facă eforturi pentru creşterea vitezei de soluţionare a dosarelor.
Articol de Cătălin Purcaru, 29 Ianuarie 2015, 07:36
Raportul Comisiei Europene este unul pozitiv, iar evaluarea pricipalelor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar românesc este una obiectivă - consideră procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi.
Şi pe viitor, DNA îşi propune să facă eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii activităţii de urmărire penală, dar şi pentru creşterea vitezei de soluţionare a dosarelor şi recuperare a prejudiciilor.
Următorul raport de activitatea al DNA va fi prezentat luna viitoare.
Laura Codruţa Kövesi a declarat pentru Radio România Actualități: Este un raport pozitiv. Din punctul meu de vedere, este o analiză obiectivă a rezultatelor obţinute de DNA şi sunt trei chestiuni importante care sunt menţionate şi considerate ca progres. În primul rând se reconfirmă calitatea activităţii desfăşurate de DNA. Apoi se remarcă diversitatea investigaţiilor de corupţie desfăşurate în anul 2014 şi, un lucru extrem de important, vizează sporirea încrederii publice de care se bucură în acest moment DNA şi care este cuantificată în numărul foarte mare de sesizări şi plângeri pe care le înregistrăm.
Reporter: Cum va continua activitatea DNA?
Laura Codruţa Kövesi: Cu siguranţă va continua în acelaşi ritm. Vor fi stabilite priorităţile pe acest an cu ocazia prezentării raportului de activitate, în luna februarie. Pentru noi, una dintre priorităţi va fi să menţinem ritmul anchetelor care vizează corupţia la nivel înalt cum s-a desfăşurat şi anul trecut. O să avem în vedere calitatea activităţii de urmărire penală, o operativitate mai bună, dacă putem, şi în special mă refer la soluţionarea anchetelor într-o perioadă mai scurtă de timp. Şi, aşa cum se consemnează şi în raport, una dintre priorităţi va viza recuperarea prejudiciilor, pentru că este unul dintre elementele pe care raportul insistă foarte mult în acest an.
Reporter: Comisia Europeană a salutat progresele făcute de România, atât în justiţie, cât şi în lupta anticorupţie. Totuşi, de ce ar trebui menţinut acest mecanism?
Laura Codruţa Kövesi: Din perspectiva DNA, acest mecanism a fost un instrument extrem de util pentru a reforma activitatea, pentru a ajunge la parametrii de calitate mai buni. Din pespectiva noastră, acest raport reprezintă de fapt o evaluare obiectivă. Este o analiză făcută de un observator extern instituţiei, care, o dată pe an, analizează rezultatele şi vulnerabilităţile care apar în combaterea corupţiei la nivel înalt. Deci, din această perspectivă, din punctul nostru de vedere, menţinerea Mecanismului nu îngreunează, nu dăunează activităţii noastre, ci, dimpotrivă, a fost un instrument extrem de util.