Ministerul culturii, "bodyguardul patrimoniului". De vorbă cu Theodor Paleologu

Ministerul Culturii a primit 0,19% din Produsul Intern Brut, iar la rectificare a pierdut deja o parte din bani. Un responsabil al Ministerului Culturii se plângea în urmã cu câteva luni cã este o sãrãcie lucie. Ministrul Theoder Paleologu a fãcut din patrimoniu prioritatea mandatului sãu, dar cât de mult se poate face pentru patrimoniu în acest moment? De la "Cartea neagrã a patrimoniului" şi pânã la acţiunile concrete ale ministerului am discutat cu invitatul nostru, ministrul culturii, Theodor Paleologu. Domnule ministru, într-adevãr este o sãrãcie lucie la culturã în acest an?

Este un termen ales mã rog, reflectã stilul celui care l-a utilizat, nu, se poate spune acest lucru, problema este cu totul alta. Problema este cã din totdeauna dupã 1989 bugetul alocat culturii a fost foarte mic faţã de ce ar trebui sã fie. Mai mult de atât, eu spun cã, de la Carol al II-lea încoace, România nu a mai avut o politicã culturalã demnã de acest nume. Ultimul şef de stat care într-adevãr a sprijinit cultura şi a înţeles cât de importantã este cultura pentru ţarã a fost Carol al II-lea. Dupã aia a venit rãzboiul, comunismul şi prigoana împotriva oamenilor de culturã, au fost şi anumite realizãri ale regimului comunist în domeniul cultural, nu neg acest lucru, iar apoi dupã 1989 aceastã situaţie în care s-au dat extrem de puţini bani pentru culturã, lucru care reflectã de fapt o atitudinea politicienilor care ne-au condus ţara de 20 de ani, de dispreţ faţã de culturã, de neînţelegere în fapt a importanţei economice şi sociale a culturii, a investiţiei în culturã. Chiar spuneam nu demult cã sunt politicieni români care când au de cujlturã nu scot revolverul ci aratã degetul, adicã îşi aratã dispreţul şi neînţelegerea pentru fenomenul cultural. Însã investiţia în culturã este câştigãtoare şi sã ne gândim la exemplul Sibiului, un oraş care jucând cartea culturii şi recunoscând centralitatea culturii pentru o comunitate urbanã a reuşit un lucru extraordinar, un oraş care s-a îmbogãţit din culturã, exploatând în mod inteligent potenţialul cultural. Din pãcate lucrul ãsta nu se întâmplã peste tot, sunt oraşe care îşi distrug, care îşi vandalizeazã propriul patrimoniu, ceea ce este o pierdere considerabilã pentru comunitatea respectivã. Poate şi pentru cã de fapt nu sunt o comunitate.

Aveţi exemple concrete?

Pãi Bucureştiul este un exemplu flagrant, Bucureştiul este un exemplu consternant de masacrare a unui patrimoniu urban construit, de distrugere a blazonului naţional al ţãrii, pentru cã în fond capitala este poartã ţãrii, este oraşul cel mai reprezentativ, noi ne batem joc de noi înşine, ne batem joc de istoria noastrã şi mai este un lucru pe care vreau sã îl spun. Pentru mine criteriul pentru patriotism este în primul rând grija pentru patriotism este în primul rând grija pentru patrimoniu. Dacã nu avem grijã de patrimoniu, şi când spun grijã am în minte şi acea dimensiune religioasã, sacrã a grijii. Grijanie înseamnã împãrtãşanie în limbaj vechi, bisericesc. Deci pentru mine ataşamentul acesta pentru patrimoniu trebuie sã implice o grijã în autenticul sens al cuvântului, o smerenie faţã de moştenirea pe care o avem, iar atâta vreme cât nu este grijã pentru patrimoniu nu existã nici patriotism. Degeaba se bat politicienii cu pumnii în piept când este vorba de naţiune şi patriotism, de fapt nu este, este cocoşism nu este patriotism autentic. Deci ne confruntãm cu o situaţie destul de proastã, însã nu este peste tot acelaşi lucru. Sunt oraşe care au reamenajat patrimoniul lor, ştiu sã îl valorifice foarte bine şi câştigã din asta. Apoi sunt oraşe care se situeazã într-o zonã gri, cum este Iaşiul. Iaşiul nu este distrus ca Bucureştiul, însã şi la Iaşi s-au construit câteva aberaţii, un hotel foarte înalt, de exemplu hotelul Europa, este acel Palace Center care este un proiect foarte discutabil care dureazã deja de ceva vreme şi acuma recent s-a mai votat în consiliul local o absurditate de bloc, de peste 100 de metri şi evident cã voi face obstrucţie cu toatã energia.

Domnul Paleologu şi rechinii imobiliari

Cu ce şanse?

Cu şanse mari, cu şanse mari pentru cã am opinia publicã de partea mea, lucrurile au început sã se schimbe...

Aţi spus opinia publicã, un cuvânt...

Nu uitaţi, la alegerile locale din Bucureşti primarul Chiliman a câştigat în turul doi pentru cã a fãcut campanie pe tema rechinilor imobiliari.

Pânã la alegeri mai este mult...

Da, numai cã sã ştiţi cã unii primari sunt preocupaţi de realegerea lor, nu toţi sunt nişte puşlamale, slavã Domnului, sunt unii chiar preocupaţi sã valorifice ce au la ei. Unii se pricep, alţii se pricep mai puţin, deci zilele trecute am fost la Cetatea Neamţului, unde primarul de acolo a fãcut o treabã foarte bunã pentru Cetatea Neamţului. Eu nu spun despre el cã se pricepe la toate în domeniul patrimoniului dar, uite, s-a ocupat, a înţeles cât de important este acel monument pentru oraşul lui, a fãcut nişte amenajãri care permit accesul la cetate şi este un bun exemplu de restaurare inteligentã. Nu spun cã toate detaliile mi-au plãcut darîn ansamblu este o restaurare reuşitã a monumentului în contrast cu dezastrul de la Râşnov, de exemplu, unde primãria mai demult a dat Cetatea Râşnovului pe mâna unui privat, fãrã nici un fel de abilitare în domeniu, şi a fãcut un dezastru. Deci existã primari care sunt foarte buni şi foarte inteligenţi, alţii care care mãcar au grijã pentru ce au în custodie, iar alţii care sunt dezastruoşi. În plus, învãţãm din experienţele negative.

Înţeleg, dar în afarã de a vã pune în fruntea unei opoziţii, a unor obstrucţionãri pertinente a acestor proiecte care mutileazã patrimoniul, ce puteţi face?

În primul rând trebuie oferitã o alternativã, o alternativã pentru dezvoltatorii imobiliari, pentru cã sub nici o formã nu sunt un adversar al progresului, nu sunt eu Gicã Contra de la Ministerul Culturii, însã trebuie gândit puţin ce vrem sã facem cu Bucureştiul, cu dezvoltarea urbanã a Bucureştiului. Avem nevoie de clãdiri de birouri, este mare nevoie de aşa ceva, este nevoie de construcţii înalte, este nevoie de asemenea investiţii dar nu oriunde şi oricum. A construi un bloc de 80 de etaje sau aproape 80 de etaje într-o intersecţie unde ai 2 strãzi în care un are 3 metri lãţime şi alte 6 metri lãţime este o imbecilitate monumentalã.

Este adevãrat dar astea sunt constatãrile la nivelul cetãţenilor, pe care...

Da, numai cã uitaţi eu am blocat, am blocat un proiect care avea toate avizele Comisiei pentru monumente, eu mi-am exercitat dreptul de veto, era un proiect lângã Cişmigiu, care fusese discutat cu investitorul, mai tãiase din înãlţime şi am spus "Nu", "Niet" sub nici o formã, pentru cã este o stradã cu sens unic, este prea îngustã şi nu are ce cãuta aşa ceva lângã Cişmigiu. S-or fi supãrat unii membri din comisie, s-a supãrat fãrã îndoialã investitorul...

Intenţionaţi să vă opuneţi astfel pentru fiecare caz în parte?

O fac pentru multe cazuri în parte, o voi face neabãtut şi culmea este cã în felul ãsta devin de nedat la o parte, pentru cã dacã eu sunt dat la o parte în momentul de faţã lumea va înţelege cã mafia imobiliarã a câştigat şi cã a luat prizonierã clasa politicã. Ori cred cã nimeni nu are interes sã creeze asemenea imagine despre clasa politicã, mai cu seamã într-un an electoral, tocmai pentru cã am atacat problema fãrã nici un fel de menajamente, cu toatã hotãrârea şi chiar cu brutalitate în unele situaţii, tocmai de aceea cred cã nu pot fi aşa uşor dat la o parte. Tocmai de aceea cred cã mi-am creat o platformã de apãrãtor al patrimoniului şi mai cu seamã de apãrãtor al Bucureştiului, pentru cã înainte de a fi ministru al culturii sunt deputat de Bucureşti, iar eu mã lupt pentru mine, mã lupt pentru mine pentru cã sunt ca un animal al cãrui habitat este distrus, este distrus de cãtre autoritatea localã care nu mã mai reprezintã, este distrus de cãtre investitori strãini de neamul nostru, investitori care fac treabã foarte bunã la ei acasã, în Grecia, sunt scandalizat cã o bancã importantã ca Emporiki construieşte nişte porcãrii în mijlocul Bucureştiului, a unei ţãri prietene, ca care este un foaret important şi stimabil dezvoltator în Grecia îşi permite sã punã problema de a demola nişte case în faţa Şcolii Centrale şi de a construi un eventual imobil de 12 etaje. Aşa ceva nu este un gest...

Asta se va întâmpla?

Eu m-am opus, am atacat aceastã decizie în instanţã. Primãrie Sectorului 2 are o responsabilitate în aceastã chestiune şi mai e un lucru: m-am sãturat ca toatã lumea sã se ascundã în spatele "legalitãţii" a unor hârtii şi sã spunã: nu dom'le am fost forţaţi, n-am putut sã ne opunem şi aşa mai departe. Alegi un primar nu ca sã nu cumva sã-i scape un aviz acolo. alegem un primar pentru cã vrem sã ne apere calitatea vieţii pentru cã aşteptam de la un primar viziune despre binele comun. Or, aşa ceva nu prea avem deocamdatã, însã putem propune alternative, sunt zone în Bucureşti care abia aşteaptã sã se dezvolte mai mult. Sunt zone virgine ca sã spun aşa.

Dar acolo sunt lucrurile altor persoane, poate nu existã infrastructurã.

Pãi, trebuie gândit. De ce credem noi în permanenţã....

Existã acel plan de urbanism general. Nu ştiu dacã se mai fac sau nu derogãri...

Trebuie revizuit, mai sunt lucruri care s-au fãcut nişte progrese în ultimele luni, este acea ordonanţã 27 promovatã de Ministerul Dezvoltãrii.

Obiectivele culturale ale ministrului culturii

ONG-urile se zbat de mult în legãturã cu stilul în care se dezvoltã urbanistic toate oraşele noastre. Pe de altã parte, eu m-am uitat Ministerului Culturii, aveţi în subordine direcţiile de culturã. Unele dintre ele nu au în grijã nici un obiectiv cultural. Nu au pentru cã nu existã nimic într-un judeţ? Sau ce se întâmplã acolo?

Nu ştiu la ce anume vã referiţi. Însã, legat de direcţiile judeţene de culturã, ar fi mai multe de spus. Au fost discuţii pe tema numirilor din ultima vreme.

V-aţi împãcat cu ele?

Da şi nu. Pe termen scurt, da, pe termen mediu şi lung nu reflectã deloc gândirea mea în ceea ce priveşte rostul acestor direcţii de culturã.

Dar reflectã actuala clasã politicã?

Reflectã un echilibru de putere momentan, însã nu reflectã ceea ce este necesar pentru protejarea patrimoniului în România. În unele situaţii, cred cã noua persoana este mai bunã decât cea de dinainte. În unele situaţii, îmi convine sã pot arunca responsabilitatea în spinarea unui partid politic. De exemplu, dacã domnul Pleşca dã vreun aviz care nu este în regulã la Bucureşti, voi arunca responsabilitatea în spinarea PSD-ului. Şi i-am spus asta din primul moment, ceea ce e o foarte bunã manierã de a dialoga cu toate cãrţile pe masã. Aşa cã va fi foarte atent, cred eu, şi chiar partidul din care face dânsul parte va fi atent sã nu greşeascã în acest domeniu atât de sensibil. Cu atât mai mult cu cât sunt primari PSD care pun serioase probleme privind credibilitatea partidului acestuia în gestionarea oraşului, a Bucureştiului mã refer în special. Însã, revenind la întrebarea legatã de direcţiile judeţene de culturã,. vã spun, nu corespunde cu viziunea mea asupra rostului acestor direcţii şi nu corespunde cu viziunea comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu. Este o formulã de moment. În multe situaţii e mai bine aşa decât cum era înainte, în alte situaţii e mai prost aşa decât cum era înainte. Dar sper ca în viitorul relativ apropiat sã pot pune în practicã strategia noastrã privind transformarea direcţiilor judeţene de culturã în inspectorate pentru patrimoniu, ceea ce presupune o profesionalizare în direcţia patrimoniului acelor care gestioneazã aceste direcţii. Pentru mine, cã se şi vorbeşte mult de descentralizare, putem descentraliza anumite atribuţii ale direcţiilor judeţene de culturã, dar sub nici o formã nu accept descentralizarea rolului de monitorizare şi control asupra patrimoniului. Este de neconceput ca primarii sã-şi dea singuri avize de clasare şi bineînţeles de declasare de monumente. Asta rãmâne atributul Ministerului Culturii, aşa cum este normal, aşa cum este peste tot în lume, aşa cum ţara noastrã s-a angajat printr-o serie de acorduri internaţionale. Deci acest lucru nu este negociabil oricât m-ar presa unii şi alţii, oricât ar vrea baronii locali sã le dau aceastã sursã extraordinaã de îmbogãţire şi de a influenţa acest domeniu. Deci sub nici o formã nu se pune acestã problemã. Pe de altã parte, colaborarea cu autoritãţile locale e importantã şi nu trebuie vorbit la modul general este autoritãţile locale şi aşa mai departe...

Nu trebuie vorbit, trebuie vorbit la modul ...

Sunt unii primari care chiar au fãcut o treabã admirabilã.

Depinde numai de oameni? Nu existã un set de principii sau de reguli care sã poatã fi aplicate la nivel naţional ca sã nu mai depindã de primari?

Nu, în primul rând, responsabilitatea nu este exclusivã a primarilor. Sunt oameni din Ministerul Culturii care nu au avut atitudinea care trebuia. Sunt unii care nu-şi fac treaba, îi vezi în judeţ: n-au dat amenzi, sau au dispãrut monumente sub nasul lor şi nu au fãcut nimic. Deci existã o anumitã indolenţã, existã o anumitã responsabilitate chiar şi a acelor din Ministerul Culturii. Existã tot aşa oameni remarcabili care cu multã dedicaţie îşi fac treaba şi e un anumit tip uman, foarte interesant, oameni care fac din grija pentru patrimoniu o adevãratã misiune. Şi am toate stima pentru ei şi admiraţie pentru ei şi întotdeauna nu ratez ocazia de a le mulţumi ...

De acord, dar nu puteţi face un set de... un standard de funcţionare a acestor oameni. De ce ...

Staţi cã acum ne referim la problema patrimoniului, aici sunt unele defienţe la legea 422 din 2001. Este legea privind patrimoniului, monumentelor şi dupã aia mai este un alt aspect care ţine de funcţionarea instituţiilor. Aici, primul aspect este puţinãtatea personalului în domeniul, de personal calificat în acest domeniu. În Ministerul Culturii avem şapte oameni care se ocupã de patrimoniu. Şapte oameni pentru o ţarã întreagã. Un minimum- minimorum...

Ministerul Culturii la centru, dar în direcţiile culturale aveţi oameni.

Da, însã şapte rãspund de 40 de judeţe - 41 de judeţe. Un minimum - minimorum ar fi de zece ori mai mult - 70 de oameni pentru cã ai nevoie de mai mult de un om pe judeţ ca sã ţinã evident evidenţa şi sã se ducã în teritoriu sã controleze, sã fie prezent acolo şi aşa mai departe. Pe vremea lui Ceauşescu erau mai mult de 70, înainte de '77, pentru cã distrugerea patrimoniului în România începe dupã cutremur, începe cu desfiinţarea direcţiei pentru monumentele istorice în 1977. Deci avem de-a face cu un rãzboi de 30 de ani împotriva Bucureştiului şi a patrimoniului construit. De fapt, e o continuitate între Ceauşescu şi post-comunism existã o continuitate.