Dosarele Panama: Un bulgăre care abia a început să se rostogolească
EXCLUSIV RRA: Interviu cu Gerard Ryle, directorul consorţiului internaţional pentru jurnalism de investigaţii din SUA.
Articol de Elena Marinescu , 05 Aprilie 2016, 21:47
Premierul Islandei a devenit astăzi primul politician european victimă a dezvăluirilor care au arătat cum şefi de state, politicieni de rang înalt, miliardari, celebrităţi, sportivi, dar şi reţele criminale s-au folosit de zeci de paradisuri fiscale pentru a-şi ascunde banii de sistemul de taxe din ţările lor.
Islandezul Sigmundur Daví? Gunnlaugsson a ales să-şi depună mandatul cu puţin înaintea unui vot de neîncredere în parlament, dar şi pe fondul protestelor populare izbucnite când s-a aflat ca soţia sa deţinea o firmă offshore implicată în colapsul mai multor bănci din Finlanda.
Printre alte nume sonore amintite de presa din mai multe ţări şi citate de Reuters se numără prieteni de-ai preşedintelui rus, Vladimir Putin, ai liderilor Chinei, Marii Britanii, Pakistanului, dar şi preşedintele Ucrainei.
Ancheta jurnalistică este efectuată în comun de peste 100 de instituţii media care au reuşit să intre în posesia unor documente din Arhivele Secrete ale Societăţii de consultanţă din Panama, Mossack Fonseca, de unde şi denumirea lor generică Panapa Papers.
Este vorba de un bulgăre care abia a început să se rostogolească, a explicat într-uninterviu, în exclusivitate pentru RRA, directorul consorţiului internaţional pentru jurnalism de investigaţii din SUA, Gerard Ryle.
AUDIO: Interviu cu Gerard Ryle, directorul consortiului international al Jurnalistilor de Investigatii.
Reporter: In primul rand va felicit pentru aceasta investigatie si as dori sa ne spuneti cand ati inceput-o?
GR: Am inceput in urma cu mai bine de un an. Totul a inceput cu o serie de informatii primite de publicatia Suddeutsche Zeitung. Ziaristii germani ne-au solicitat o colaborare internationala a jurnalistilor care sa studieze documentele pe care le-au primit. A fost o activitate la inceput normala de investigatie, care ulterior a luat amploare, datorita volumului mare de informatii. Vorbim despre 11,5 milioane de documente.
Reporter: Am inteles de la colegii nostri romani de la RISE PROJECT ca vor urma cel putin 2-3 saptamani de alte dezvaluiri importante. Cum se desfasoara procesul de procesare a informatiilor?
GR: Da, avem mult de lucru. Jurnalisti din toate tarile analizeaza informatiile primite. Intr-adevar, este doar inceputul dosarului “Panama Papers” si cu siguranta vom gasi multe alte informatii relevante pentru public.
Reporter: Si, practic, cum decelati aceste informatii? Exista numeroase firme offshore pe numele unor persoane necunoscute tocmai pentru a disimula identitatea reala a persoanelor publice. Cum reusiti sa identificati “proprietarii” adevarati ai firmelor respective? Vorbim de importanti oameni de afaceri, politicieni, vedete din lumea intreaga…
GR: La acest dosar lucreaza foarte multi jurnalisti experimentati din multe tari, care se ajuta reciproc, si pot interpreta corect ce personalitate importanta se afla in spatele unui offshore. Incercam sa selectam informatiile cu adevarat relevante pentru publicul larg, pentru ca, desigur, exista si numeroase firme offshore pe numele unor oameni necunoscuti.
Reporter: Am avut o reactie de la Kremlin, in care este negata implicarea presedintelui Putin in dosarul Panama Papers. Cum explicati aceasta reactie?
GR: Este o reactie asteptata, mai ales in contextul in care am incercat sa comunicam cu oficialii rusi, insa au refuzat orice dialog. Am avut si o conferinta de presa in care am mentionat acest lucru. Si cred ca la un moment dat presedintele Vladimir Putin a avut impresia ca acest dosar este facut integral la adresa sa. Sigur, este un personaj important pentru noi, insa sunt multe alte personalitati din lumea intreaga, politicieni de rang inalt din multe alte tari, care se regasesc in aceste documente. Deci nu este vorba doar de presedintele Putin.
Reporter: Care estimati ca vor fi reactiile ulterioare acestui dosar? Opinia publica va fi socata si doar atat? Credeti ca vor urma anchete din partea justitiei in tarile respective in care exista persoane care figureaza in acest dosar?
GR: Deja vedem reactii in lumea intreaga. Departamentul de Justitie din Statele Unite analizeaza informatiile facute publice de noi, la fel si in Marea Britanie si in multe alte tari. Desigur, oamenii obisnuiti se vor simti frustati sa vada lantul acestor firme offshore care evita plata taxelor catre stat si vor fi furiosi sa constate ca alti oameni aleg alte reguli decat cele la care se supun si ei, iar documentele pe care le-am analizat dovedesc acest lucru.
Reporter: Vor si alte surprize in viitorul apropiat legat de dosarul Panama Papers? La ce sa ne asteptam?
GR: Vor fi si alte surprize, bineinteles, si alte nume importante vor fi facute publice in perioada urmatoare. Nu avem o lista de persoane, le descoperim pe parcurs, analizand impreuna cu ceilalti jurnalisti documentele pe care le avem in lucru.