Strategia UE în domeniul biodiversității până în 2020
Evaluarea la jumătatea perioadei a strategiei subliniază că trebuie depuse mult mai multe eforturi pe teren, astfel încât politicile europene să se concretizeze în acţiuni
Articol de Daniela Vasilescu, 21 Decembrie 2015, 10:49
Evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE în domeniul biodiversităţii analizează dacă Uniunea Europeană este pe cale să îşi îndeplinească obiectivul privind stoparea pierderii biodiversităţii până în 2020. Rezultatele evaluării arată că s-au înregistrat progrese în numeroase domenii, dar subliniază necesitatea de a se depune eforturi mult mai mari în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor asumate de statele membre în materie de punere în aplicare.
Este necesar ca statele membre să pună mai bine în aplicare legislaţia UE privind natura,întrucât mai mult de trei sferturi din habitatele naturale importante din Europa se află în prezent într-o stare nefavorabilă şi numeroase specii sunt ameninţate cu dispariţia.
Stoparea biodiversităţii va depinde, de asemenea, de măsura în care preocupările privind biodiversitatea vor fi integrate în mod eficace în politicile privind agricultura, silvicultura, pescuitul, dezvoltarea regională şi comerţul,se mai arată raportul prezentat recent de Comisia Europeană.În prezent, Comisia efectuează o verificare a adecvării Directivelor UE privind păsările şi habitatele pentru a stabili dacă obiectivele acestora sunt îndeplinite în modul cel mai eficace.
AUDIO:Ce măsuri ar mai trebui luate la nivel european,în opinia câtorva persoane,pentru protejarea biodiversităţii: