Soiuri horticole competitive pe piaţa europeană
Programul de cercetare Orizont 2020 al Uniunii Europene are un capitol distinct care prevede realizarea de soiuri noi în horticultură.
06 Iulie 2016, 12:08
Programul de cercetare Orizont 2020 al Uniunii Europene are un capitol distinct care prevede realizarea de soiuri noi în horticultură, cât mai productive, capabile să facă faţă puternicei concurenţe de pe piaţa fructelor.
În acelaşi timp, un accent deosebit se pune pe creşterea calităţii produselor, pe fondul reducerii substanţelor chimice folosite, a poluării mediului înconjurător.
Domnul doctor inginer Florin Stănică, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi medicină veterinară Bucureşti, ne prezintă principalele direcţii ale acestei politici.
AUDIO: Europa verde. EuranetPlus.
Florin Stănică: Obţinerea de soiuri noi în pomicultură este un deziderat major şi, practic, el va continua atâta timp cât vom cultiva pomi, pentru că omul doreşte ca în permanenţă soiurile pe care le foloseşte pentru producerea de fructe să fie din ce în ce mai valoroase. Când spun acest lucru mă refer la calităţile agronomice, adică să producă fructe de calitate deosebită, cu un conţinut ridicat în substanţe nutritive şi mai nou şi în substanţe nutraceutice.
Reporter: Diminuarea cantităţii de substanţe chimice folosite a fost şi rămâne o prioritate a politicii Uniunii Europene în domeniu.
Florin Stănică: Un obiectiv extrem de important în realizarea de soiuri este, în ultimii 20-30 de ani, obţinerea de soiuri cu rezistenţă genetică la factori de stres. Când mă refer la factori de stres, mă refer atât la factorii de stres abiotici, cât mai ales la factorii de stres biotici. Este vorba în primul rând de rezistenţa la boli şi toleranţa în anumite situaţii la dăunători.