Managementul riscurilor de mediu, prioritar în Strategia Dunării
O componentă importantă aflată în cadrul Strategiei Dunării elaborate de Uniunea Europeană priveşte managementul riscurilor de mediu.
20 Februarie 2017, 10:01
O componentă importantă aflată în cadrul Strategiei Dunării elaborate de Uniunea Europeană priveşte managementul riscurilor de mediu.
Îl avem invitat pe domnul Gheorghe Constantin, director în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor, pe care o să-l rugăm să ne spună ce cuprinde acest management.
AUDIO: Europa verde. Euranet Plus.
Gheorghe Constantin: Managementul riscurilor de mediu care este cuprins în aria prioritară 5 a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării se referă în principal la reducerea riscului de inundaţii, la managementul secetelor şi la reducerea riscului accidentelor tehnologice, accidentelor industriale care pot conduce la poluarea apelor din bazinul Dunării.
Reporter: Sunt domenii extrem de importante pentru viaţa oamenilor din această parte de lume. Cum se poate acţiona concret, spre exemplu în domeniul inundaţiilor pentru a reduce riscurile?
Gheorghe Constantin: Din punctul de vedere al acestei strategii, managementul pentru reducerea riscului la inundaţii are în vedere dezvoltarea şi implementarea planului de management al riscului la inundaţii la nivelul bazinului Dunării. Având în vedere caracterul transfrontalier, în multe cazuri al cursurilor de ape pe care se pot produce inundaţii este necesară o abordare coordonată la nivelul tuturor statelor.
Reporter: Sunt fonduri importante, de unde vin banii?
Gheorghe Constantin: Ele sunt sprijinite prin fondurile pe care Uniunea Europeană le are în politica de vecinătate, astfel încât să fie redus acest risc de inundaţii şi să se aibă în vedere toate componentele pornind dinspre amonte spre aval.