Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua Internaţională a Romilor

Uniunea Europeană a pus la punct în ultimii ani o strategie cadru pentru integrarea populaţiei de etnie rromă.

EuranetPlus.

Articol de Mihaela Mihai, 09 Aprilie 2013, 14:27

Bódvalenke, localitate din Ungaria locuită în proporţie de 95 la sută de etnici romi.

O comunitate săracă unde comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, a ales să meargă la sfârşitul săptămânii trecute pentru a marca în avans Ziua Internaţională a Romilor.

Laszlo Andor a stat de vorbă cu oamenii de aici despre problemele lor ( şomajul şi sărăcia, în special ), a mers în casele lor şi a asistat la un concert de muzică tradiţională. În această atmosferă, comisarul european a vorbit despre integrarea romilor şi despre strategia Uniunii în acest domeniu.

Uniunea Europeană a pus la punct în ultimii ani o strategie cadru pentru integrarea populaţiei de etnie rromă, strategie care se concentrează pe patru domenii cheie: educaţie, locuri de muncă, sănătate şi contruirea de case. Evaluăm în fiecare an ceea ce fac statele membre cu scopul de a obţine progrese vizibile.

Audio: Ziua Internaţională a Romilor.

Potrivit statisticilor oficiale, rromii reprezintă cea mai importantă comunitate etnică din Europa, cu o populaţie estimată între 10-12 milioane de persoane (din care aproximativ 6 milioane trăiesc în Uniunea Europeană).

O directivă privind egalitatea rasială interzice discriminarea pe motive rasiale sau de origine etnică.

Deşi toate ţările Uniunii au transpus directiva în legislaţiile naţionale, mulţi cetăţeni de etnie rromă încă se lovesc de prejudecăţi şi sunt victime ale unei profunde excluziuni sociale.

Un raport publicat în mai anul trecut de Comisia Europeană arată că mulţi copii romi trăiesc încă pe străzi, în loc să meargă la şcoală.

Deseori, ei nu beneficiază de şanse reale pe piaţa forţei de muncă, iar femeile sunt în continuare victime ale actelor de violenţă şi ale exploatării.

Comisia Europeană dădea atunci şi exemplele bune ale unor state care au luat măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei: promovarea incluziunii romilor în domeniul educaţiei în Slovenia, Spania şi Finlanda, programe pentru îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă în Bulgaria şi Spania; sprijin pentru accesul romilor la asistenţă medicală în Ungaria, Irlanda şi România şi măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuit în Franţa şi Ungaria.

Aşadar, statele membre au responsabilitatea principală şi competenţele de a schimba situaţa populaţiilor marginalizate şi, prin urmare, lor le revine în primul rând sarcina de a acţiona în vederea sprijinirii romilor.

Pentru a le susţine în acest demers, Uniunea Europeană a pus la dispoziţie o gamă largă de instrumente juridice, de politică şi financiare, toate respectând valorile comune ale liberei circulaţii şi ale drepturilor fundamentale.