Raport privind lupta împotriva traficului de persoane
În pofida progreselor realizate, statele membre ale Uniunii trebuie să își intensifice eforturile pentru a lupta eficient împotriva traficului de persoane.
Articol de Arina Petrovici, 20 Mai 2016, 09:12
Comisia Europeană a adoptat joi primul raport privind progresele înregistrate în lupta împotriva traficului de persoane.
Raportul prezintă tendințele și provocările în ce privește combaterea traficului de persoane, analizează progresul realizat și evidențiază principalele provocări pe care Uniunea Europeană și statele sale membre trebuie să le abordeze în mod prioritar.
În pofida progreselor realizate, statele membre ale Uniunii trebuie să își intensifice eforturile pentru a lupta eficient împotriva traficului de persoane.
AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.
Comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a apreciat că, din punct de vedere moral și juridic, este inacceptabil și de netolerat faptul că, în Uniunea Europeană, în secolul 21, există persoane care sunt cumpărate, vândute și exploatate ca și cum ar fi mărfuri.
Iar coordonatorul european pentru combaterea traficului de persoane, Myria Vassiliadou, a explicat că adoptarea, în 2011, a Directivei Uniunii privind combaterea traficului de persoane a reprezentat o etapă esențială din punctul de vedere al sensibilizării cu privire la amploarea acestui fenomen în Uniune și al necesității de a fi abordat prin intermediul unei game ample de instrumente, de la legislația penală la măsurile de prevenire.
Tendințele și provocările identificate în acest raport – a mai spus dna Vassiliadou – arată în mod clar că a sosit momentul ca statele membre să își intensifice eforturile pentru a pune eficient în aplicare această directivă și pentru a se conforma obligațiilor care le revin.
În raport se constată că, în perioada 2013-2014, au fost înregistrate, ca victime ale traficului de persoane în Uniunea Europeană, aproape 16.000 de oameni – femei, bărbați, fete și băieți.
Este, însă, probabil ca numărul real al victimelor să fie substanțial mai mare decât cel înregistrat de către autoritățile naționale.
Potrivit raportului, traficul în scopul exploatării sexuale este în continuare forma cea mai răspândită (67% dintre victimele înregistrate), urmată de traficul în scopul exploatării prin muncă (21 de procente). Mai mult de trei sferturi dintre victimele înregistrate au fost femei (76%) și cel puțin 15 procente – copii.
Una dintre tendințele cu evoluția ascendentă cea mai puternică o reprezintă numărul de copii care cad victime ale traficanților de persoane. S-a constatat, de asemenea, o creștere a numărului victimelor cu handicap și al victimelor provenite din rândul etniei rome.
Raportul evidențiază şi legăturile dintre traficul de persoane și alte forme de criminalitate și de exploatare a celor mai vulnerabile persoane în contextul actualei crize a migrației, precum și o utilizare crescândă a internetului și a noilor tehnologii ca mijloace de recrutare a victimelor.