Preşedintele Comisiei Europene vrea introducerea unui salariu social minim
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru introducerea unui "salariu social minim" mai întâi în zona euro, apoi în toate ţările UE.
25 Ianuarie 2017, 11:24
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru introducerea unui "salariu social minim" mai întâi în zona euro, apoi în toate ţările Uniunii Europene.
Comisia Europeană are puteri limitate în sfera politicilor sociale, dar acum pregăteşte o revizuire a funcţiilor şi obiectivelor Uniunii şi doreşte ca între acestea să fie inclusă şi abordarea nedreptăţilor sociale şi economice care au fost adesea exploatate de partidele eurosceptice din cele 28 de state membre.
AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.
Preşedintele executivului european, Jean-Claude Juncker consideră că a sosit momentul reformării politicilor sociale ale Uniunii într-un efort comun de combatere a a inegalităţii sociale şi a sărăciei.
Introducerea salariului minim şî a venitului minim garantat ar trebui să înceapă în cele 19 state din zona euro şi să se extindă treptat spre celelalte ţări membre ale Uniunii - spune Jean-Claude Juncker.
Jean-Claude Juncker: "Cred că trebuie peste tot în Europa, în toate ţările membre, începând cu zona euro, un salariu social minim. Orice muncă merită un salariu, orice muncă ar fi trebuie un salariu minim în fiecare ţară din Uniunea Europeană. Acelaşi lucru şi pentru venitul minim de inserţie sau venitul minim garantat. Există în Europa un prag al demnităţii care trebuie respectat. Acest venit minim nu trebuie să fie acelaşi în toate ţările noastre. Ar fi aberant să revendici aşa ceva. Dar să avem în toate legislaţiile naţionale un salariu social minim şî un venit minim garantat mi se pare a fi complementul dimensiunii sociale a Europei".
În opinia fostului premier luxemburghez, care a fost şi ministru de finanţe şi al muncii în Marele Ducat, acest salariu minim nu ar trebui să meargă în contrasens cu toate consideraţiile care gravitează în jurul competitivităţii, o modalitate de a răspunde temerilor întreprinderilor mici şi mijlocii.
El le cere acestora să adopte salariul minim şi pentru a contracara dumpingul social, adică angajarea celei mai ieftine forţe de muncă care presupune uneori încadrarea de migtranţi, iar alteori mutarea producţiei în ţările cu cele mai mici salarii.
Comisia intenţionează să prezinte în luna martie propuneri pentru un nou soclu european al drepturilor social, iar în noiembrie, la Göteborg va fi organizat un summit social pentru locuri de muncă şi o creştere economică echitabilă.