Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Pesticide nocive pentru albine, interzise de Comisia Europeană

Restricţia vizează trei pesticide din familia neonicotinoidelor utilizate la tratarea plantelor şi a cerealelor care atrag albinele şi polenizatorii.

EuranetPlus.

Articol de Arina Petrovici, 25 Mai 2013, 14:07

Comisia Europeană a adoptat vineri o restricţie privind utilizarea a trei pesticide nocive pentru populaţia de albine, care va intra în vigoare la 1 decembrie şi va fi revizuită în termen de cel mult doi ani.

Executivul de la Bruxelles precizează că restricţia vizează trei pesticide din familia neonicotinoidelor utilizate la tratarea plantelor şi a cerealelor care atrag albinele şi polenizatorii.

După ce luna trecută comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, Tonio Borg, promisese că în funcţie de numărul de riscuri menţionate în avizul ştinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară va face tot posibilul pentru a garanta protecţia populaţiei de albine din Europa, actul adoptat vineri concretizează promisiunea şi marchează o nouă etapă importantă în direcţia asigurării unui viitor mai sănătos al albinelor.

Audio: Pesticidele sunt unul dintre factorii care ar putea fi răspunzători pentru scăderea numărului de albine.

Tonio Borg a punctat că, dincolo de producţia de miere, aproximativ 80% din procesul de polenizare are loc graţie activităţii albinelor.

În urma studiilor s-a stabilit că pesticidele sunt unul dintre factorii care ar putea fi răspunzători pentru scăderea numărului de albine.

Printre celelalte cauze figurează paraziţii şi alţi agenţi patogeni, lipsa de medicamente veterinare sau uneori, dimpotrivă, utilizarea abuzivă a acestora, managementul apicol şi condiţiile de mediu, precum lipsa hranei şi a habitatelor, dar şi schimbările climatice.

De la publicarea strategiei Comisiei privind sănătatea albinelor în 2010 s-au întreprins mai multe acţiuni în acest sens, iar unele sunt încă în curs de desfăşurare.

De exemplu, desemnarea unui laborator de referinţă al Uniunii Europene pentru sănătatea albinelor, o cofinanţare sporită pentru programele apicole naţionale, cofinanţare pentru efectuarea de studii de supraveghere în 17 state membre voluntare - 3,3 milioane de euro au fost alocate doar anul trecut - dar şi programe de cercetare.

Concret, până la 30 septembrie statele membre trebuie să retragă sau să modifice autorizaţiile existente pentru a se conforma restricţiilor şi mai pot permite utilizarea stocurilor existente până cel târziu la 30 noiembrie.

Comisia Europeană dă asigurări că imediat ce vor fi disponibile informaţii noi, dar în maximum doi ani, va revizui această restricţie pentru a ţine seama de noutăţile din domeniul ştiinţific şi tehnic.