Carte verde privind asistenţa medicală mobilă
Cu ajutorul unor astfel de aplicaţii poate fi măsurată, de exemplu, tensiunea arterială, iar în cazul unei persoane diabetice pot fi de folos în administrarea insulinei.
Articol de Mihaela Mihai, 11 Aprilie 2014, 10:40
Comisia Europeană a publicat, joi, o carte verde privind asistenţa medicală mobilă.
A fost lansată, cu această ocazie, şi o consultare publică, iar opiniile pacienţilor şi specialiştilor sunt aşteptate până la începutul lunii iulie.
Numită "M Sănătate", asistenţa medicală mobilă acoperă o serie de practici şi de sănătate publică compatibile cu dispozitivele mobile, cum ar fi telefoanele inteligente, tabletele sau alte dispozitive wireless. Sunt incluse în această categorie şi aplicaţiile referitoare la stilul de viaţă sau bunăstare, care se conectează la senzori şi dispozitive medicale.
Cu ajutorul unor astfel de aplicaţii poate fi măsurată, de exemplu, tensiunea arterială, iar în cazul unei persoane diabetice astfel de dispozitive pot fi de folos în administrarea insulinei.
Audio: Carte verde privind asistenţa medicală mobilă.
Prin consultarea publică, lansată astăzi, Comisia doreşte să primească sugestii şi idei referitoare la cum pot fi rezolvate anumite probleme din "M Sănătate", cum ar fi protecţia datelor, sau siguranţa pacienţilor.
Potrivit responsabililor europeni,"M Sănătate" este un domeniu care se dezvoltă rapid, cu reale avantaje în asigurarea unor servicii medicale de calitate. Ideea este susţinută şi de comisarul pentru agenda digitală, Neelie Kroes.
"Pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, sistemele de sănătate riscă să devină nesustenabile. Noile tehnologii pot deveni soluţia. Sistemele precum "M Sănătate" pot fi viitorul", a spus Neelie Kroes.
Astfel de dispozitive pot lăsa pacienţilor libertatea de a lua propriile decizii, oferindu-le o mai mare independenţă şi contribuind la prevenirea problemelor de sănătate.
Se pot face, de asemenea, economii importante şi sunt create oportunităţi uriaşe pentru piaţa aplicaţiilor mobile.
În pofida numeroaselor avantaje, specialiştii din domeniul medical atrag atenţia că ar avea nevoie de mai multe dovezi înainte de a trece la implementarea sistemului pe o scară mai largă.
Ei spun că este nevoie de mai multă transparenţă şi de o cunoaştere mai bună în rândul dezvoltatorilor de aplicaţii, a cerinţelor legale obligatorii în cazul aplicaţiilor medicale.
Opiniile lor sunt aşteptate de Comisie până pe 3 iulie, când se încheie consultarea publică.