Premiile europene "Natura 2000"
Cei cinci câştigători vor fi anunţaţi de Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu, în prezenţa unor personalităţi implicate în conservarea naturii.
Articol de Victor Gheorghe, 21 Mai 2014, 10:44
La Bruxelles va avea loc ceremonia de decernare a premiilor europene "Natura 2000".
Competiţia a fost concepută pentru a promova şi recompensa cele mai bune practici în conservarea naturii din Europa.
Există 22 de finalişti aleşi, dintre cei 163 de concurenţi înscrişi.
Cei cinci câştigători vor fi anunţaţi de Janez Potočnik, comisarul european pentru mediu, în prezenţa unor personalităţi implicate în conservarea naturii.
Premiile vor fi acordate pentru diferite domenii, cum ar fi comunicarea, acţiunile de conservare, beneficiile socio-economice, concilierea intereselor, percepţiilor, crearea de reţele şi cooperarea transfrontalieră.
Audio: Premiile europene "Natura 2000".
Comisia Europeană îşi propune astfel să aducă la cunoştinţa publicului succesul de care se bucură reţeaua "Natura 2000" şi să demonstreze importanţa protejării biodiversităţii în Europa.
Iniţiativa a fost luată după ce un sondaj de opinie realizat la nivelul întregului spaţiu comunitar a demonstrat că, în pofida dimensiunilor sale şi a numeroaselor succese, mulţi oameni nu au auzit niciodată de această reţea.
Pe de altă parte, potrivit unui sondaj eurobarometru recent, 9 din 10 europeni consideră că declinul habitatelor naturale şi faptul că unele animale şi plante sunt ameninţate sau sunt pe cale de dispariţie reprezintă probleme grave.
Majoritatea cetăţenilor, variind între 99% şi 83%, în funcţie de statele membre, consideră că protecţia patrimoniului natural joacă un rol important în prevenirea distrugerii unor suprafeţe valoroase, atât pe uscat, cât şi pe mare.
De fapt, de aceea a fost creată în 1992 această reţea europeană de "zone naturale protejate", la a căror definire nu s-a plecat de la ideea unei protecţii stricte, care să interzică total activitatea umană.
În multe situaţii, speciile şi habitatele protejate din siturile "Natura 2000" au apărut şi s-au menţinut ca urmare a activităţilor umane de exploatare durabilă a resurselor naturale.
Ca urmare, în majoritatea siturilor "Natura 2000" sunt permise activităţile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate.
Conform legislaţiei europene în vigoare, declararea unei zone ca sit "Natura 2000" nu afectează dreptul de proprietate asupra terenurilor.
În cazul în care vor exista activităţi care trebuie stopate după declararea unei zone drept sit "Natura 2000" fermierii, proprietarii, administratorii şi concesionarii de terenuri vor primi plăţi compensatorii.