Pachetul lunar de decizii privind procedurile de infringement
Comisia Europeană adoptă, vineri, pachetul lunar de decizii referitoare la procedurile ce vizează încălcarea legislaţiei europene.
Articol de Daniela Coman, corespondent RRA în Franța, 28 Martie 2014, 11:39
Aceste decizii au ca obiectiv respectarea legislaţiei europene şi privesc toate statele membre.
Potrivit prevederilor Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, Comisia are dreptul să iniţieze acţiuni legale împotriva oricărui stat care nu îşi respectă obligaţiile stipulate în legislaţia Uniunii, acţionând, astfel, în interesul cetăţenilor.
Deciziile Comisiei privind încălcările sunt culese o dată pe lună, în cadrul unui proces complex.
Această procedură – numită în mod curent „infringement” – presupune parcurgerea mai multor etape: scrisoarea de notificare oficială, avizul motivat şi sesizarea adresată Curţii de Justiţie.
Audio: Pachetul lunar de decizii privind procedurile de infringement.
Astfel, după ce primeşte scrisoarea de notificare, statul membru în cauză trebuie să îşi prezinte observaţiile în termen de două luni.
În cazul în care nu este satisfăcută de informaţiile primite şi ajunge la concluzia că statul membru respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţiile, Comisia trece la a doua etapă şi trimite o cerere oficială, numită „aviz motivat”, prin care îi solicită să se conformeze, invitându-l din nou să informeze autorităţile de la Bruxelles despre măsurile luate în legătură cu aspectul semnalat, într-un alt termen, tot de două luni.
În final, dacă statul în cauză tot nu restabileşte legalitatea, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie.
În cazul în care Curtea de Justiţie pronunţă o hotărâre împotriva unui stat membru, acesta trebuie să ia măsurile necesare pentru a se îndeplini întocmai hotărârea respectivă.
Altfel, în cazul statelor membre care nu au pus în aplicare directivele în termenul convenit de către Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European, Comisia poate cere Curţii să sancţioneze financiar statul membru, în momentul în care se pronunţă pentru prima dată în cauză.
Dacă nici atunci ţara în cauză nu ia măsurile care se impun, Comisia poate iniţia o nouă procedură, trimiţând un singur avertisment scris înainte de a sesiza din nou Curtea.
Dacă apare situaţia în care este nevoie de o a doua sesizare a Curţii Europeană de Justiţei, Comisia poate cere sancţiuni financiare asupra statului membru, în funcţie de durata şi gravitatea încălcării, dar şi de dimensiunea statului membru.
În general, însă, în aproximativ 95 % din cazuri, statele membre se conformează obligaţiilor care le revin, înainte să fie sesizată Curtea Europeană de Justiţie.