Nouă strategie europeană în domeniul aviației
Summit-ul are loc pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul din cele mai importante și mai aglomerate din Europa.
Articol de Mihaela Mihai, 20 Ianuarie 2016, 09:12
Noua strategie europeană în domeniul aviației este tema unei reuniuni de două zile organizată la Amsterdam de președinția olandeză a Uniunii Europene.
Summit-ul are loc pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, unul din cele mai importante și mai aglomerate din Europa.
Este și unul din cele mai vechi de pe continent, anul acesta marchează un secol de la înființare.
Potrivit unui comunicat al președinției olandeze a Uniunii, și-au anunțat participarea la cele două zile de dezbateri miniștri ai transporturilor din statele membre, membri ai Parlamentului și Comisiei Europene, dar și reprezentanți ai mediului privat, manageri de companii aeriene și din industria de profil.
Audio: Agenda europeana. Euranet Plus.
Vor fi analizate provocările cu care se confruntă în prezent aviația civilă europeană, văzută ca motor al creșterii economice, ocupării forței de muncă, comerțului și al mobilității în întreaga Uniune.
Statisticile oficiale arată că aproape 2 milioane de persoane din spațiul comunitar lucrează în acest sector, a cărui contribuție la economia Europei este în prezent de 110 miliarde de euro. În ultimii 20 de ani, liberalizarea pieței interne a serviciilor aeriene, dar și creșterea substanțială a cererii au dus la o dezvoltare semnificativă a aviației europene.
Pentru a rămâne însă performante, companiile europene din domeniu trebuie să pătrundă pe noi piețe, iar noua strategie comunitară pune accentul pe acest lucru.
Documentul, adoptat luna trecută de Comisia Europeană și aflat acum în dezbatere la reuniunea de la Amsterdam, subliniază importanța unor noi acorduri în materie încheiate cu țări și regiuni-cheie din lume. Primii beneficiari ar fi pasagerii care ar putea călători către mai multe locuri de pe glob la prețuri accesibile.
Ar avea de câștigat apoi întreprinderile europene, pentru că legăturile la nivel mondial sunt un factor de dezvoltare a comerțului și turismului și contribuie în mod direct la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă.
Strategia vorbește însă în același timp despre fragmentarea spațiului aerian european, și despre importanța finalizării proiectului privind „Cerul unic european”, care ar permite o utilizare mai eficientă a celor mai aglomerate aeroporturi din Uniunea Europeană.
Menținerea standardelor înalte ale Uniunii în ceea ce privește siguranța, mediul sau drepturile pasagerilor reprezintă un alt obiectiv major al Strategiei. Comisia Europeană promite în această privință că va căuta modalități de a reduce povara controalelor de securitate și costurile acestora, prin utilizarea de noi tehnologii.