Acord european asupra Uniunii Bancare
Parlamentul European şi statele membre au ajuns la un acord cu privire la Uniunea Bancară.
21 Martie 2014, 11:29
Compromisul politic a fost obţinut după negocieri dure, în condiţiile în care majoritatea statelor membre, în frunte cu Germania, doreau tratament egal şi o pondere mare în luarea deciziilor.
În esenţă, acordul la care s-a ajuns vizează felul în care va fi lichidat în viitor o instituţie bancară cu probleme, contribuabilul ar urma, astfel, să nu suporte povara lichidării, banii necesari vor proveni dintr-un fond special, creat din contribuţiile exclusive ale băncilor europene - a explicat pentru corespondentul Radio România Actualităţi, Hannes Swoboda, liderul socialiştilor europeni.
Audio: Acord privind Uniunea Bancară
"Am ajuns la o soluţie mai bună decât cea iniţială. Se va constitui un fond comun european, care va putea lua şi credite de pe piaţa de capital, dacă va fi nevoie de bani mai mulţi pentru bănci aflate în dificultate şi va avea un mecanism de decizie foarte eficient şi rapid, pentru că, în situaţii de criză, trebuie să reacţioneze repede.
"Cred că va fi în Parlament o majoritate confortabilă care să susţină compromisul la care s-a ajuns, astfel încât să putem spune tuturor cetăţenilor europeni, că nu vor mai trebui să fie ei cei care plătesc în cazul falimentului unor bănci", a declarat Hannes Swoboda.
Luna viitoare, în ultima săptămână de plen, Parlamentul European ar urma să dea votul final, dacă nu vor fi obiecţii din partea Consiliului, procesul legislativ se va încheia până la 1 mai. În acord se mai prevede, ca termenele şi procedurile de intervenţie să fie mult scurtate, iar amestecul politic exclus.
Valoarea fondului ar urma să fie, în următorii 25 de ani, de 55 miliarde de euro, sumă considerată însă prea mică de unii analişti, citaţi de presa economică internaţională.
Uniunea Bancară se bazează pe trei piloni, acordul încheiat de Parlamentul European şi statele membre reprezintă cea de-a doua etapă, după supravegherea unică a băncilor din zona euro, de care va fi responsabilă, de la sfârşitul acestui an, Banca Centrală Europeană.
În opinia specialiştilor, adevăratul obstacol în cale realizării unei uniuni bancare este următoarea etapă, ultima, referitoare la garantarea conturilor.