Singur în studio
Ediția 801 din 3.02.2018
Articol de Andrei Partoş, 07 Februarie 2018, 13:01
O noapte specială, demnă de reținut. Doamna Margareta Pâslaru n-a putut veni, din motive de sănătate, dar a acceptat un interviu lung, telefonic. Așa că o puteți asculta prezentând o serie de piese incluse în proiectul ”Providența” . O nouă acțiune umanitară, o nouă inițiativă care va reuși numai dacă publicul va achiziționa albumul care se va lansa în luna martie. Beneficiari vor fi membrii Asociației Nevăzătorilor. Compoziții proprii, colaborări cu Andrei Kerestely, Călin Grigoriu, Nicu Patoi pentru aranjamente orc hestrale moderne. Surprizele n-au lipsit: o piesă dedicată memoriei lui Fărâmiță Lambru, un trio cu George Nicolescu și fetița Angela Gheorghiu (10 ani) sau duetul cu omul de televiziune Mircea Radu.
Ștefan Naftanailă ne-a furnizat primele informații utile despre Festivalul Sanremo ajuns la ediția 68. El este trimisul special Radio Români la acest important eveniment muzical.
Agenda pop-rock e foarte bogată. Puteți asculta piese cu Ștefan Iordache, Johnny Guitar Watson, Melanie, Richie Kotzen, Led Zeppelin, Dire Straits, Adele, Dan Manciulea, Beth Hart alături de Joe Bonamassa (piesă nouă) ș.a.
A fost timp și pentru ”Răspundem când suntem în stare” cu Anathema, Johnny Hallyday, Peter Hammill, Alice Cooper sau Randy Pie.
Două Topuri Sentimentale au asigurat diversitatea și ineditul nopții. Piesele cele mai votate din repertoriul lui Robbie Williams au fost 1. Angels, 2. Supreme, 3. Feel. Trupa The Beatles a avut parte de un număr impresionant de votanți, iar primele clasate sunt : 1. Yesterday, 2. Hey Jude, 3. Let It Be.
Au existat dezbateri, comentarii,pe care le veți găsi mai jos, selectiv!
Audio: