Invitaţi: PACT by Leo Iorga& Adi Ordean
Ediţia 558 din 8.06.2013
Articol de Andrei Partoş, 12 Iunie 2013, 16:16
Trupă nouă cu nume consacrate, album de debut, prezenţă tonică în studio. Leo Iorga (solist vocal), Adrian Ordean (chitarist, compozitor şi orchestrator), Cristi Iorga (baterie), Alexandru Ardelean (chitară, cel mai tânăr component, fără antecendente notabile), Marian Mihăilescu (bas) au venit pentru prima oară în această formulă la RRA. Numele de reţinut este PACT! Au vorbit despre acest nou proiect, despre intenţiile lor, despre relaţia amiabilă pe care o au acum cu foştii colegi. Ne-au oferit numeroase piese de pe albumul care va ieşi, probabil, la final de vară la Casa Roton. Alexandru a venit cu chitara, aşa că am avut şi o cântare surpriză, absolut unplugged. A fost “Pseudofabulă” din perioada Roşu şi Negru a lui Adi Ordean.
La insistenţa ascultătorilor a cântat şi Adi la chitară pentru piesa “Fata care-mi place”. Am avut şi o scurtă relatare de la Cluj, unde Mircea Baniciu şi colegii săi (J. Kappl, Ovidiu Lipan Ţăndărică) au cântat în deschidere pentru Deep Purple. Din arhiva S.R.R. le-am oferit o surpriză tuturor: piesa “ Numai tu” compusă de Ordean în 1988 pentru Mircea Baniciu. A mai fost o raritate cu Adria Şerban (“Noapte albastră” de A. Ordean) nerecunoscută de ascultători. Concursul nopţii, cerut de prietenii noştri, a mai inclus o piesă cu Steve Vai (2012) şi Grand Funk Railroad .Nimeni n-a acumulat trei puncte, dar vom persevera cu astfel de extemporale atât de plăcute.
După plecarea musafirilor am avut prima ediţie de TOP5 . Au fost sondaje pentru stabilirea numelor artiştilor, apoi pentru desemnarea pieselor. Phoenix a fost trupa care a beneficiat de 7 piese, pentru că au fost două egalităţi de puncte. Primul loc l-a ocupat “Mugur de fluier”. Rubrica s-a bucurat de un succes deosebit.
Veţi mai auzi piese cu Cargo (era ziua lui Adi Igrişan!), Bonnie Tyler (o altă sărbătorită a zilei de 8.06), Rod Stewart, Toto, Gianni Morandi, Uriah Heep, The Animals, Margareta Pâslaru, Hugh Laurie, John Fogerty sau Lloyd Price.
Audio: