Invitați: Andra și Cătălin Măruță
Ediția 749 din 4.02.2017
Articol de Andrei Partoş, 07 Februarie 2017, 15:01
După mulți ani au revenit în Studioul 31 soții Andra și Cătălin Măruță. Au venit împreună cu Hunor, chitarist talentat, prezent în trupa de concerte a solistei. Invitații se află în plină perioadă de repetiții pentru cele trei concerte la Sala Palatului (24-26.02). Sunt primele concerte de o astfel de amploare din cariera Andrei. Nu s-au așteptat ca după anunțul primului spectacol să se vândă atît de rapid toate biletele. Astfel s-a ajuns la 3 seri cu casă plină. Andra e entuziastă și emoționată, Cătălin are speranțe ca proiectul de scenă să iasă așa cum și l-au dorit (decor, lumini, surprize) și cred că așa va fi. Aproape 1000 de mesaje confirmă popularitatea indiscutabilă a solistei, care n-a ezitat să cânte și la orele nopții, reacționînd prompt la cererile ascultătorilor. Pe mulți fani îi cunoaște din scris, unul dintre ei a așteptat-o la intrare pentru a primi un autograf. Am avut și piese de pe lista fiului de 5 ani, David, dar și piese propuse de mama Andra: Maroon 5, Alexander Rybak, Queen, Ed Sheeran ș.a.
Top 5 Sentimental a fost cu piesele cântate de Andra, unele abordate și în versiuni live, scurte. Primele locuri au fost ocupate de 1. Dragostea rămâne, 2. Iubirea schimbe tot, 3. Niciodată să nu spui niciodată.
Agenda pop-rock a inclus un moment in memoriam Dan Iagnov - Ștefan Iordache, piese cu Secret, Carmen Trandafir, The Animals, Paul McCartney (o colaborare inedită cu Elvis Costello) ș.a.m.d.
Aveți și câteva piese propuse la Selecția Națională Eurovision, noutăți cu Nickelback, John Mayall, Sara Bareilles, Train, Mudcrutch.
Am onorat și câteva cereri mai vechi și mai noi din partea ascultătorilor .
Audio: