Invitat la "Psihologul muzical": grupul Compact
Ediția 441 din 12 martie 2011
Articol de Andrei Partoş, 13 Martie 2011, 12:53
A fost o ediţie atipică. Musafirii au venit după o cântare de club în Bucureşti, aşa că au ajuns puţin înainte de ora 2.00. Bucuria asculătorilor a fost mare, pentru că în această formulă Compact n-a fost la noi niciodată: Paul Ciuci (solist vocal, chitară solo, compoziţie), Aurel „Leluţ” Vasilescu (tobe, cel mai constant membru al trupei), Adrian Tinca „Coco” (chitară bas, inginer de sunet, producător) şi Adrian Kiselef (clape, cel mai tânăr component, venit de la Tulcea, posibil viitor ginere al lui Leluţ).
Au fost multe amintiri de la Costineşti, din turnee, deplasări în ţară şi în lume. Cele două ore petrecute de cei patru în studio n-au fost suficiente, dar au fost extrem de plăcute. Cel puţin aşa reiese din cele peste 230 de mesaje primite de-a lungul întregii emisiuni şi după, pe Facebook sau pe forum. Am difuzat piese foarte vechi, din anii 80, dar şi unele mai recente. Au dominat cele solicitate de public. Noul album Compact va fi gata în acest an.
În primele ore am avut o Agendă pop-rock extrem de bogată cu George Nicolescu (sărbătorit al nopţii), Al Jarreau, Liza Minelli, Iron Maiden, The Beatles, Johnny Cash, Bryan Ferry (care vine la Bucureşti), The Animals (care vor cânta şi ei în Capitală) şi mulţi alţii. Finalul a fost tot bogat: Leonard Cohen, Taste, Marillion, Pink Floyd, Brian May, Van Morrison ş.a. | |
Compact și Andrei | |
Leluț Vasilescu | Paul Ciuci |
INVITAŢIE:
Dragi vizitatori-ascultători, pentru comentarii, propuneri, dezbateri vă invit pe forumul meu www.andreipartos.ro. Avem loc și vă asigur de răspuns prompt!