Adrian Păduraru: "Atât teatrul, cât şi filmul sunt porţi spre fericire"
Articol de Radio România Actualităţi, 26 Ianuarie 2024, 14:49
Apreciatul actor Adrian Păduraru, cunoscut publicului în special din filmele de mare succes "Declaraţie de dragoste" (1985), "Extemporal la dirigenţie" (1987) și "Chiriţa în Iaşi" (1988), a vorbit cu Daniela Mihai Soare, în cadrul emisiunii "Prietenii de la radio", pe frecvențele Radio România Actualități.
"La un moment dat, m-a oprit cineva pe stradă, un domn care mi-a spus că se numeşte Alexandru şi că a fost botezat după numele personajului pe care eu îl interpretasem în «Declaraţie de dragoste». Iar ce mi-a spus acel domn apoi a fost şi mai interesant. Mi-a spus că are doi copii pe care îi cheamă Ioana şi Alexandru, adică alesese numele personajelor din film. Majoritatea oamenilor cu care mă întâlnesc au zâmbetul pe buze şi în suflet când vorbesc despre filmul «Declaraţie de dragoste», ceea ce e o binecuvântare pentru mine." (Adrian Păduraru, invitat la Radio România Actualități)