Turnătoria, a doua lor casă
Clopotarii din Maramureş scot din forje sute de clopote pe care le trimit peste tot în lume.
Articol de Adrian Marchiş, Maramureş, 21 Octombrie 2010, 18:25
De câţiva ani, sunetul şi rezonanţa lungă a clopotelor formate în comuna maramureşeană Satulung, acordate mai ceva decât un pian, se fac auzite în catedralele şi bisericile din ţară, dar şi din străinătate.
Aproape o mie de clopote au fost turnate în doar cinci ani şi, datorită calităţii lor, România se află pe locul patru în Europa.
Dangătul, în glasul acordării cu urechea, duc la satul de obârşie, la locul în care te-ai născut. Clopotul Bisericii de la Palatul Cotroceni, care cântă în nota SOL, ca multe altele, se poate accesa prin satelit şi chiar prin SMS.
Ascultaţi un reportaj realizat de colegul nostru, Adrian Marchiş.