Străinii fac agricultură ecologică în Sălaj
Investitorii încă mai consideră că mare parte din România este mult mai curată decât alte state mai bine dezvoltate.
Articol de Adrian Lungu, Sălaj, 22 Iulie 2013, 14:55
În pofida rezultatelor care arată că în mai multe zone din Sălaj calitatea solului şi aerului este afectată din cauza noxelor provenite de la numărul mare de maşini, platformelor industriale sau a utilizării îngrăşămintelor chimice, tot mai mulţi investitori străini au venit în judeţ şi în general în România pentru a face agricultură ecologică şi industrie alimentară în care nu sunt utilizate subtanţe artificiale.
Investitorii încă mai consideră că mare parte din România este mult mai curată decât alte state mai bine dezvoltate, iar obţinerea unui produs alimentar care să nu fie umflat cu substanţe chimice reprezintă una din oportunităţile pe care le oferă ţara noastră.
Investitorii străini nu înţeleg însă de ce romanii nu au grijă de păduri, de cursuri de apă şi de ce în zonele verzi ajung munţi de PET-uri şi alte gunoaie când în aproape toate localităţile există locuri special amenajate pentru depozitarea acestor resturi.