Sportul de masă, promovat în Mureş
Direcţia pentru Sport Mureş a demarat, în premieră naţională, proiectul intitulat „Totul despre sport".
Articol de Raul Matiş, Târgu Mureş, 09 Martie 2010, 17:21
Proiectul işi propune amplasarea unor panouri informative în toate şcolile şi liceele din judeţ şi va cuprinde amplasarea a 40 de astfel de panouri în unităţile de învăţământ din municipiul Târgu Mureş.
Panourile respective cuprinde date utile despre toate ramurile sportive practicate la ora actuală în judeţ şi pe ele se regăsesc numai puţin de 34 de ramuri sportive, denumiri de cluburi şi asociaţii sportive, precum şi numele şi numerele de telefon ale antrenorilor şi instructorilor.
În acest fel, părinţii şi elevii au tabloul exact al sporturilor practicate în Târgu Mureş.
Ascultaţi un reportaj realizat de colegul nostru, Raul Matiş.