REPORTERII RADIO ROMÂNIA
În satele de munte din Buzău, meșteșugurile de altă dată n-au dispărut.
Articol de Cristina Moise, Buzău, 10 Decembrie 2013, 21:01
Fiecare zi are o rânduialã, în zonele de munte. Dupã ce-şi spalã fața şi fac semnul crucii, muntenii îşi hrãnesc animalele şi mai apoi cautã sã nu stea degeaba. Pentru cã iarna e aprigã la munte, oamenii îşi caută în această perioadă activităţi care se pot desfăşura în spaţii ferite de frigul năprasnic: şoproane, magazii sau ateliere de lucru.
Meşteresc orice, numai să aibă o sursă de câştig, oricât de mică ar fi aceasta.
Viaţa la munte în timpul iernii e cu adevãrat o filã de decembrie, luna în care de fapt aceşti oameni se odihnesc cel mai mult, pentru cã ţin cu sfintenie toate sãrbãtorile care stau sã vinã şi se tin lanţ pânã la Sfântul Ion.
De sus de la Siriu, din casa lui moş Neculai, bãtrânul care la 90 de ani pune cozi la topoare, sape, ţapine şi cine mai ştie ce comenzi primeste, mergem minute bune în curtea lui Vasile Anghel din zona Tisãu. Omul e stãpân pe corzile de rãchitã din care confecţioneazã coşuri pentru oamenii de la sapã, dar şi pentru cucoane. Geografic, ultima oprire este la doi kilometri de oraşul Buzãu, în comuna Mãrãcineni. Gheorghe Ioniţã e fierarul satului. Vara prãşeşte grãdina cu legume, iar iarna face cãruţe şi dã fierului viaţã.
Fiecare dintre ei are o poveste care defineşte iarna într-un alt fel.