Lumea de basm a Neamţului

Pe orinde ai merge şi de oriunde ai veni, străbătând cărările Neamţului, dai de urmle marelui povestitor. Dar, chiar stând locului, cu cartea de ,,Amintiri… “ în mână, nu ai cum să nu străbaţi cu ochii minţi satele legate de copilăria lui Creangă. Humuleştii sunt fără egal. Acolo este ,,centrul universului”. Nu se discută. Cu siguranţă însă, Pipirigul îi urmează. Acolo e sorgintea familiei, e satul lui David Creangă, mocanul venit de peste munţi şi-a cărei ogradă mai păstrează încă scheletul din lemn al brânzăriei, astăzi un simplu şopron de ţinut lemne. Ne-a spus-o chiar locatarul de azi, o stă-stră nepoată a celui care ar putea fi ,,inima” unui muzeu cu dedicaţie – David Creangă. Am auzit că s-ar încerca ceva în sensul acesta, inclusiv cu fonduri europene, ceea ce să recunoaştem n-ar fi decât normalitatea ajunsă la ea acasă.

Pînă una alta, la Pipirig, dacă e să mergem tot pe firul lui Creangă, pupăza are urmaşi demni de un păsăret mult mai mare, chiar uriaş, de care hâtrul povestitor s-ar minuna peste măsură. Este vorba de struţul african ajuns la umbra brazilor prin pasiunea şi plăcerea pe care şi-a rezervat-o familia Grămadă. O gramadă de struţi se vor în curtea din spatele casei în care am intrat, şi-n care am văzut mulţime de alte păsări şi animale mici. O adevarată grădina zoologică.

El, Dumitru Gramadă (Mitruţ), ea Elisabeta Grămadă (Lizuca), cu doi copii, fată şi baiat, într-o admirabilă ambianţă de bun gust şi de totală dăruire pentru o gospodărie în toată regula. El, lucrător cu lemnul. Ea, profesoară. Copii, amîndoi la şcoală. Fiecare cu atribuţiile lui în mulţimea de suflete a curţii şi grădinii. Struţii i-au adus de la un prieten din Ardeal, trei la număr. Broaştele ţestoase de uscat şi de apă, de pe unde a apucat. La fel fazanii de diferite specii, găinile obişnuite şi ornamentale, ariciul şi iepurii de casă, prepeliţele, raţele şi curcanii – toate de-a valma, într-o ordine şi curăţenie care stă bine cu uşa permanent deschisă celui interesat să cunoască viaţa omului de la munte.

Acolo totu-i natural pe masă. Inclusiv pentru oaspeţii ajunşi la sfârşit de săptămână, prin convenţie, casa fiind declarată pensiune cu circuit închis datorită programului stăpânilor.

Şi mai este ceva acolo unde struţii s-au aciuat sub brazi. O păstrăvărie mereu clipocindă şi un loc de stat la poveşti, cu grătarul înfipt în mal de deal, în faţa căruia priveliştea muntelui acoperit de brazi te desfată.

Simplu spus, acolo e raiul pe pământ. Locuiitorii lui – oameni care, realmnete, trudesc spre a se împlini, dar şi pentru a vedea bucuria pe chipul celor care le trec pragul.