JURNAL DE DECEMBRIE. Ocna Mureș.
Orașe care stau pe o crustă de sare, gata să se prăbușească, așa cum s-a întâmplat de curând.
28 Decembrie 2010, 15:37
Şapte oraşe din România trăiesc permanent sub ameninţarea prăbuşirii în apa sărată din subteran.
Este vorba de orașele în care sunt prezente exploatările de sare: Ocna Mureș, Ocna Dej, Ocnele Mari, Praid, Cacica, Slănic Prahova și Târgu Ocna.
La Ocna Mureș, exploatarea sării datează de două mii de ani și nimeni nu știe unde se află galerii subterane și nici care dintre ele sunt inundate de apa care "roade" stratul de sare pe care se sprijină solul. În anul 1970, centrul orașului s-a prăbușit, pur și simplu, în apa sărată, iar zilele trecute, un supermagazin și o locuință au fost, la rândul lor, înghițite de apă.
Cum este să trăiești în nesiguranță, pe o crustă subțire de sare, iată întrebarea la care a încercat să răspundă Claudiu Pădurean, într-un documentar realizat la fața locului. Pentru fotografii, imagini și jurnalul de reporter, intrați pe blogul proiectului Reporter Special.