Drogurile îi trimit în spital
Din ce în ce mai multi tineri ploieşteni ajung în stare gravă la Urgenţă, dupa ce consumă aşa numitele etno-botanice.
16 Februarie 2015, 18:05
În luna ianuarie, 16 tineri au fost internati din această cauza, iar până în acest moment în februarie s-au înregistrat deja şase cazuri.
"Magazinele de vise". Aşa se numeau locurile în care se vindeau în anii trecuţi substanţele interzise de lege. Deşi în Ploieşti nu mai există în acest moment niciun astfel de magazin, de la începutul anului şi până acum zeci de tineri au ajuns în stare de urgenţă la spital după ce au consumat etnobotanice.
Din păcate, nu se ştie sursa lor, pentru că tinerii nu vor s-o divulge fiind conştienţi de ilegalitatea faptelor lor. Aflaţi din materialul Simonei Uţă cine trebuie să se implice în gestionarea acestei situaţii.