Anotimpul femeilor
Primăvara aduce cu sine două sărbători dragi femeilor: 1 martie şi 8 martie – Ziua femeii.
08 Martie 2012, 21:46
Oriunde ar fi, orice ar face, astăzi ele trebuie protejate pentru că este ziua celei mai gingaşe, mai calde şi mai tandre fiinţe, femeia. Iată de ce, mai mult ca oricând, in această zi, tinere, mature sau ajunse la vârsta senectuţii, femeile aşteaptă să fie iubite, mângâiate, protejate, să li se spună "La multi ani" sau să li se aducă în dar, o floare.
Aşa că, în cele mai multe cazuri, cele două mari mistere ale omenirii – florile şi femeile – îşi dau întâlnire astăzi, 8 Martie, de Ziua Femeii. Sunt însă şi femei care în această zi sunt uitate. Nimeni nu le spune "La multi ani", nimeni nu le aduce un dar şi nimeni nu le înconjoară cu dragoste. Ba, de multe ori, chiar ele uită că este ziua lor – Ziua femeii – o zi, de multe ori diferită pentru femeile de la oraş faţă de cea percepută de femeile din mediul rural.
Dacă în marile centre urbane astăzi femeile sunt mai fericite ca oricând, au liber de la serviciu sau primesc cadouri de la cei care le iubesc, în mediul rural sunt femei pentru care ziua de astăzi este una ca oricare alta, trebăluiesc prin casă şi prin curte din zori si până-n seară, dar nimeni nu le adresează un zâmbet, nimeni nu le spune "Te iubesc" sau nu le aduce o floare. Iar dacă le aduci aminte că astăzi este ziua lor recunosc cu o undă de regret în glas ca au uitat fără, însă saăfaca vreun reproş celor care ar fi putut să le aducă aminte printr-un simplu gest, că totuşi este cineva care se gândeşte la ele.