Radio România la 85 de ani de existenţă
În urmă cu 85 de ani, joi, 1 noiembrie 1928, se difuza prima emisiune a postului Radio România de la celebrul de acum "Alo, alo, aici e Radio!".
Articol de Eugen Rusu, 01 Noiembrie 2013, 09:54
Astăzi este ziua de naştere a Radioului Public. În urmă cu 85 de ani, joi, 1 noiembrie 1928, se difuza prima emisiune a postului Radio România de la celebrul de acum "Alo, alo, aici e Radio!" la emisiunile pentru copii difuzate, începând din 1929, prima operă Aida de Giuseppe Verdi, difuzată în direct în acelaşi an, primul meci de fotbal transmis în direct în 1930 sau celebrele conferinţe ale personalităţilor interbelice, sunt pagini de istorie scrise şi păstrate de Radio România pentru generaţiile viitoare.
Vorbim despre Radio România din studioul din care se transmit emisiunile Radio România Actualităţi către toată ţara.
Primele studiouri s-au construit aici, în Strada General Berthelot în 1930.
Radio România şi-a îndeplinit în cei 85 de ani de existenţă sarcina de a informa şi a educa publicul" - a declarat preşedintele director general al Radiodifuziunii Române, Ovidiu Miculescu, la "Apel Matinal".
El a mai spus că în prezent postul public de radio trece printr-un proces de modernizare care doreşte în acelaşi timp să păstreze publicul fidel şi să atragă ascultători mai tineri.
Audio: Interviul integral cu preşedintele director general al Radiodifuziunii Române, Ovidiu Miculescu, realizat de Eugen Rusu.