Prevenţia poate dăuna grav bugetului
Guvernul francez a cumparat prea multe vaccinuri împotriva gripei porcine.
Articol de Roxana Vasile, Paris, 05 Ianuarie 2010, 09:43
După ce a cumparat mult prea multe vaccinuri împotriva gripei porcine, guvernul francez caută acum ţări cărora să le vândă surplusul. Dezvaluirea a aparut în aceste zile în "Le Parisien", şi a fost apoi confirmată de Ministerul Sănătaţii, care are şi o serie de explicaţii pentru situaţia creată. În tot acest timp socialiştii din opoziţie vorbesc de un fiasco şi cer înfiinţarea unei comisii parlamentare.