În Italia, 250 de biserici ortodoxe române deschise în Noaptea de Înviere

În Italia, în special datorită prezenței bisericilor ortodoxe române cei peste 1.200.000 de conaționali au posibilitatea să sărbătorească Paștele ca acasă, în România. Se poate spune chiar că numărul parohiilor ortodoxe românești din Peninsulă a crescut în ultimii zece ani, de când la Roma a fost întronizat cel dintâi Episcop Ortodox Român al Italiei, Preasfințitul Părinte Siluan.

Rep: Preasfințite, aici în Italia, în toate cele peste 250 de biserici ortodoxe, se va celebra Paștele la fel ca acasă?

PS Siluan: Cu ajutorul lui Dumnezeu, așa este, clericii noștri încearcă la Paști să fie în mijlocul comunității și nu numai în parohii, ci și în filii; sunt peste 130 de filii, adică de locuri unde preotul încearcă să ajungă, fie înainte de Slujba Învierii pe care o slujește la Parohia principală, fie a doua zi. Lunea de Paști să fie în mijlocul creștinilor sau chiar în Săptămâna Mare să ajungă în una din seri în filii sau în una dintre filii, pentru că sunt parohii care au două sau chiar trei filii, adică de orașul principal depind localități mai mici unde este un număr mai scăzut de români și unde preotul este prezent și de unde aceștia nu pot întotdeauna să se deplaseze, mai ales cu copii, neavând mijloace de transport în comun și atunci încercăm să fim în mijlocul credincioșilor, să le putem să le aducem o bucurie și o mângâiere în contextul în care viața lor se asprește într-un fel. Adică toate problemele economice ale lumii, ale țării în care trăim au determiniat probleme economice și în familiile noastre, un fel de strâmtorare economică, destul de vizibilă, care îi neliniștește pe oameni, care îi îngrijorează, mai ales pe cei care au copii, și atunci un pic de rugăciune, un pic de lumină în întunericul lumii acesteia, un pic de bucurie nu strică.

Rep: Chiar și în Noaptea de Înviere toate bisericile ortodoxe românești din Italia sunt deschise…

PS Siluan: Da, cu puține excepții unde nu dispunem de un loc de slujire care să poată să fie deschis noaptea. În parohiile noastre, în general, se caută să se slujească paralel sau simultan cu România, adică multe dintre parohii încep slujba la ora 23.00, fiind ora 00.00 în România, ca să se poate fi în împreună slujire și împreună bucurie cu cei de acasă și de multe ori acolo unde nu sunt mijloace de transport, după terminarea slujbei, care ajunge undeva la mijlocul nopții, oamenii rămân după slujbă, stau împreună și gustă din bucatele care sunt binecuvântate în Noaptea de Paști, aduc mai multe bucate ca să poată să stea alături de ei tot românul care vine, toți frații noștri care sunt lipsiți și care în Noaptea de Paști caută și ei un loc în care să aprindă o lumânare și să poată să mănânce ceva mai decent și să se bucure și ei de Înviere și rămân până dimineață, până când pleacă mijloacele de transport sau revin mijloacele de transport, sau în alte locuri se organizează navete, cu cei care sunt mai înstăriți din parohie și au mașini cu mai multe locuri, și se duc acasă cei care nu au cum sa ajungă acasă altfel.

Rep: Și aici la sediul Episcopiei Ortodoxe Române în Italia, la Roma, sunt peste 1000 de credincioși români în Noaptea de Înviere ….

PS Siluan: Da. În anii trecuți cred că am trecut în mod sistematic peste 2000, deși numărul parohiilor în jurul Episcopiei, pe o raza de10 km a tot crescut: sunt 7 parohii care sunt destul de aproape de noi, unele sub 10 km, sub 5 km chiar, dar sunt români care vin aici și pentru că au posibilitatea să își parcheze mașinile sau au un loc deschis unde pot să stea, să zicem nu neapărat inghesuiți și încercăm să îi primim pe toți, încercăm să facem în așa fel încât fiecare să aibă o lumânare în mână și cei care pot să și-o cumpere și cei care nu pot, să poată să scrie un pomelnic, să poată să primească o iconiță sau un semn al Învierii Domnului, le dăm un cuvânt așa mai de suflet ca pentru Noaptea de Înviere, ca să plece cu ceva în mână, cu care să și rămână să zicem așa ca să-i încurajăm pe cât mai mulți să rămână până la sfârșitul slujbei. O parte rămân la prima parte la slujbă Învierii propriu-zisă, iau lumină și asistă la prima parte, la utrenie; și ceilalți - crescând de la an la an - rămân la Sfânta Liturghie și rămân până la sfârșit. Mulți dintre ei sau chiar majoritatea se pregătesc cu postire sau deja au postit tot postul și bineînțeles că postesc și în săptămâna aceasta și se spovedesc și se pregătesc să se împărtășească în Noaptea de Paști și asta aduce cu adevărat o bucurie mare, pentru că așa cum mielul pascal în Vechiul Testament se jertfea și se mâncat tot, cu mijloacele încinse și cu sandalele în picioare și cu toiagul în mână gata de a pleca pe calea Domnului, așa și noi căutăm să ne pregătim pentru Noaptea de Paști și să luam aminte la jertfa pe care nu un miel din lumea aceasta fătat de o oaie, ci Însuși Fiul Lui Dumnezeu Întrupatni se propune și ni se dă, și ne invită să gustăm din Însuși scump Trup și Sânge, care venind în trupul nostru și în sângele nostru ne împărtășesc din dinamica și din puterea Harului lui Dumnezeu, care lucrează pe de o parte moartea păcatului, arde păcatul, risipește păcatul și deodată lucrează și Învierea, înnoirea, de asta cei care se botează se mai numesc și cei care primesc ”Sfânta Luminare”, pentru că Lumina Paștilor nu este altceva, este aceeași lumină care se aprinde la cel care se botează și în trecut, în Sâmbăta Mare, chiar înainte de Slujba Paștilor, se botezau cei care se pregăteau pe perioada postului Paștilor, sau cum erau la început, pe o perioadă de trei ani, de doi ani, se pregăteau și se botezau și cu lumina aceasta, cu lumânarea aceasta aprinsă, care îl simbolizează pe Hristos și Lumina care luminează în întuneric, de care vorbește Evanghelia de la Ioan chiar în Noaptea de Paști, la începutul Evangheliei de la Ioan, cu lumina aceasta, cei botezați și creștinii, în general, veneau la slujbă în fiecare zi, în prima săptămână după Înviere și de aceea ea se numește și lumina din Săptămâna luminată, că veneau cu hainele albe ale botezului și cu lumânările aprinse și se bucurau și se înfruptau de ospățul Împărăției celei Cerești la care Însuși Fiul Lui Dumnezeu se face Mielul cel care se pune înainte, sau, o altă compartie care o face Sfântul Ioan Gură de Aur tot în “Cuvântul în Noaptea de Paști”: “Veniți să gustați din vițelul cel gras, vițelul cel îngrășat”, referindu-se practic și la faptul că tatăl fiului risipitor din Evanghelie taie vițelul cel mai îngrășat când i se întoarce fiul acasă și practic la Paști mulți fii risipitori vin, adică mulți fii împrăștiați prin lumea asta și prin viața aceasta și rătăciți prin viața asta, vin și se apropie de Dumnezeu și revin acasă, și Părintele cel Ceresc face ospăț, dar la ospățul respectiv nu pune un vițel îngrășat, Îl pune înainte pe Însuși Fiul Lui, Care se face mâncare și băutură, cum zice Domnul în Evanghelie: “adevărată mâncare și adevărata băutură” pentru cei care sunt însetați de Dumnezeu și doresc după Dumnezeu.

Rep: Datorită acestor slujbe în limba română conaționalii noștri din Italia reușesc să sărbătorească Paștele la fel ca acasă. Crește de la an la an rolul, importanța bisericii în comunitate, aici în Peninsulă?

PS Siluan: Din câte observăm numărul credincioșilor noștri sau numărul celor care frecventează Biserica este în creștere și acolo unde se lucrează în numele Lui Dumnezeu se produce efectul acela de care vorbește Sfântul Apostol Pavel și de care se vorbește de altfel și în Evanghelie “că puțin aluat dospește toată frământătura”; e un aluat și Împărația Lui Dumnezeu se aseamănă cu mai multe părți de frământătura, care cresc și se înmulțesc și care fac să dospească întreaga frământătura. Unde se dă loc lui Dumnezeu în sufletele oamenilor și în viețile oamenilor, acolo se întâmplă o schimbare în bine, chiar dacă ea e însoțită uneori și de încercări, așa cum venirea lui Hristos în lumea aceasta a fost însoțită și s-a încheiat cu o încercare foarte mare, care a fost Crucea, dar care a adus bucurie la toată lumea. Prin marele necaz care a fost osândirea și Răstignirea și Moartea Mântuitorului, lumea a primit biruință, vindecare, înnoire, prin Învierea Sa. Așa se întamplă și în comunitatea nostră; cred că cei care gustă mai adevărat și adânc din ce se întâmplă în miezul vieții noastre creștinești și prin cunoașterea credinței și prin aprofundarea credinței, participarea la Sfintele Slujbe și mai ales la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, unde reușesc să ajungă oamenii noștri Duminica, începe în sufletul lor să crească ceva, cred că această înnoire, această liniștire, această înseninare a vieții lor e mărturia cea mai puternică în jurul lor, care determină și pe alții să vină să vadă, să vină să guste și mă bucur să văd că multe din parohiile noastre sau multe din Bisericile noastre sunt neîncăpătoare; asta înseamnă că pe de o parte lucrarea pastorală a clericilor noștri și a soțiilor lor este de bună calitate și pe de altă parte înseamnă că totuși impactul lucrării pastorale și misionare printre românii din Italia începe să capete un pic de consistență pentru că încă suntem departe de a avea să zicem impact asupra întregii comunități din Italia.

Rep: Care ar fi gândul Preasfinției Voastre în prag de Sărbători pentru toți românii din Italia, din Diaspora și din țară?

PS Siluan: Gândindu-mă că suntem într-un an al mai multor aniversări, pe de o parte Anul Centenar al Marii Uniri, din 1918, pe de altă parte 20 de ani de la hirotonia și înscăunarea Arhiepiscopului și Miropolitului nostru de la Paris, IPS Iosif, 10 ani de la înscăunarea mea ca Episcop în Italia, cred că e bine să constatăm, pe de o parte, că s-au întâmplat foarte multe lucruri frumoase și în țara noastră și în Miropolia, și respectiv Episcopia noastră în cei respectiv 100 de ani, 20 ani, 10 ani, dar și că multe lucruri dureroase și dătătoare de suferință s-au întâmplat și atunci cred că ar fi bine să ne reconsiderăm puțin și să ne cercetăm un pic mai adânc și mai cu luare aminte trecutul, să dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate cele care s-au împlinit și să mulțumim lui Dumnezeu, dar și să cerem de la Dumnezeu cuvenita iertare, pentru că după tragica experientță a celor două războaie, unul care a stat la temelia întameierii României Mari, al doilea Război Mondial, apoi 48 de ani de regim comunist, care cu materialismul dialectic ne-a pustiit într-un fel, a pustiit multe suflete și a rupt multe suflete de la izvorul cel dătător de viață al credinței și de la Dumnezeu. Din păcate în ultimii 28 de ani – suntem în al 29-lea an de când suntem liberi să fim și să facem ce ne place, ce dorim, ce credem că este bine – nu am înțeles că fără centralitatea lui Dumnezeu în viața noastră, în viața personală, în viața familială, în viața socială, centralitate pe care materialismul de data asta practic și nu dialectic îl subminează și se substituie centralității lui Dumnezeu, fără centralitatea lui Dumnezeu noi nu putem să mergem decât la prăbușire și decât la eșec. Mi se pare că nu este cazul ca să mai așteptăm dovezi și mai multe cu privire la neputința omului de a-și orândui propria fericire și propria bunăstare și propria așezare și propria fericire. Nu cred că mai e nevoie de alte dovezi să constatăm și să declarăm eșec în cea ce este experiența noastră și sunt alegerile noastre de a fi și de a viețui până acum și cred că ar fi cazul să ne hotărâm și să încetăm cu complexele și cu sfiala și chiar cu rușinea câteodată de a ne trăi identitatea de creștini și de români, oriunde am fi în lumea aceasta și să înțelegem că pe temelia cea de nezdruncinat a credinței în Hristos cel Mort și Înviat pentru noi ne putem clădi o identitate echilibrată, așa cum s-a așezat ea dintr-un începuturi ca români fără să trăim într-o tensiune nici cu propria conștiință, nici cu societatea în care trăim, nici cu neamul în mijlocul căruia trăim pentru că creștinul – cum zicea unul dintre apologeții primelor veacuri creștine – creștinul oriunde este, în orice patrie, se simte străin și oriunde este în lumea aceasta el se simte ca în patria lui, pentru că trăiește ca cetățean al Împărăției Cerurilor. Dacă înțelegem lucrul acesta, atunci oriunde ne-am afla, trăim ca și creștini, ca și români cu bucurie, cu seninătate, fără tensiuni, fără complexe care de multe ori determină reacții, determină intoleranțe, determină fobii, care fac mult rău tuturor și în felul acesta noi contribuim, fiecare persoană în parte, contribuim în nevăzut, dar în esențial și în concret la mai binele trupului neamului din care facem parte, bisericii din care facem parte, țării din care facem parte și până la urmă la binele neamului românesc, care se află într-o mare convulsie; multe convulsii în multe locuri, în căutarea unui sens și a unui rost pe lumea asta care de multe ori se caută pe bâjbâite și nu se găsește pentru că sau poate și pentru că cei care l-au găsit, creștinii, nu știu să-l trăiască și să-l mărturisească în așa fel încât să îi cucerească pe ceilalți duhovnicește, nu să-l impună sau într-un fel să îi amenințe și să transforme buna vestire într-o vestire amenințătoare, cum zicea un pastor german că este”die Frohe Botschaft” – ar fi buna vestire sau bucuroasa vestire Evagelium și s-a transformat în ”Drohende Botschaft” într-o vestire amenințătoare, care amenință pe cei cărora le vestește această Evanghelie. Deci să ne dea Domnul să înțelegem cum se spune la tunderea monahilor – i se spune celui care vrea să devină monah – ”Ia aminte de cine te lepezi și cu cine te unești!”… Și vrem unitate? Să înțelegem că unitate se poate face în toată diversitatea în care suntem, dar că partea noastră a creștinilor este să înțelegem că noi suntem factori de unitate în măsura în care trăim în Hristos și ne trăim propria credință senin și frumos, așa cum i-am văzut că au trăit-o frumos și neagresiv și fără complexe pe înaintașii noștri, care, dacă a fost nevoie și-au dat sângele, dacă a fost nevoie s-au lăsat apăsați de ceilalți, ca să nu-i rănească și să nu-i vateme sau altădată au pus mâna pe paloș și i-au repins pe cei care vroiau să le calce mormintele și viețile, și sufletele, și să le înrobească soțiile și copii. Să ne ajute Dumnezeu să avem anul acesta și iată, la prăznuirea Învierii Domnului, să avem, să punem un nou început în ceea ce suntem, în credința noastră și să punem în centru pe cine se cuvine să stea în centrul vieții noastre: Dumnezeu și nimeni și nimic altceva și altcineva; Dumnezeu, Isus Hristos Mântuitorul, care blând și smerit cu inima nu va călca în picioare niciodată pe nimeni, nu va amenința niciodată pe nimeni, nu se va răzbuna niciodată pe nimeni și toți cei care îi urmează vor face la fel și vor binecuvânta lumea aceasta și pe omul acesta, pe omul din lumea aceasta și vor aduce numai bine și numai frumos.

Rep: A devenit o tradiție ca la Episcopie, în prima duminică după Paște, în Duminica Tomii, mii de români se se unească.

PS Siluan: Da, este o tradiție deja de mulți ani, pe care - din 2008 de când suntem la Episcopie, respectiv 2009 - am reluat-o și o ducem mai departe; deci anul acesta ar fi pentru a zecea oară când ne întâlnim aici cu toate parohiile din Lazio, care atunci erau, cred, 8 sau 10 - în 2008 - și acum sunt aproximativ 48 sau 50, și este o tradiție frumoasă, care îi adună pe toți creștinii în prima Duminică după Paște, din regiunea Lazio, clericii și popor, la o împreună slujire și la un moment în care să se ciocnească un pahar de vin, să se ciocnească un ou de Paști mai ales și la un moment în care să se împărtășească și cei lipsiți de dragostea frățească și de a sta împreună cu ceilalți într-un mod civilizat, respectos și respectabil. De aceea, dat fiind că în tradițiile din părțile Moldovei, în lunea imediat după Duminica Tomii și în alte locuri chiar în Duminica Tomii se pomenesc cei adormiți printr-o slujbă specifică Învierii, se merge la morminte ca să se ducă acolo ouă roșii și chiar se mănâncă în cimitir, în preajma celor adormiți, am încurajat pe cei care vor veni la Duminica Tomii să aducă bucate pentru a le putea împărți cu toți cei care sunt lipsiți, cu toți cei care n-ar avea posibilitatea acolo unde sunt, chiar femei care lucrează în casă și care nu au posibilitatea să-și facă de mâncare sau chiar să-și vopsească un ou, să poată să vină și să se bucure la Episcopie de a sta împreună, de a ciocni un ou roșu, de a gusta un pahar de vin, de a petrece niște momente, care ar trebui să fie normale pentru tot românul: să se bucure de Învierea Domnului, să zâmbească puțin, să mai uite de grija zilei de ieri, zilei de azi, zilei de mâine și chiar de cea de poimâine, și să iasă puțin de sub jugul vieții acesteia, care ne încovoaie câteodată și ne obligă, sau ne condiționează să ne uităm mai mult spre pământ și să uităm că mai este și cerul albastru; și mai sunt și păsărele, care cânta, și mai sunt și flori, care înfloresc, care miros frumos, și mai sunt și copii, care zâmbesc, și mai avem și părinți, și surori, și prieteni, care ar vrea să ne spună ceva, dar nu au interlocutor și în felul acesta omul mai iese puțin din vârtejul, care îl face de multe ori să nu se mai știe să se bucure de lucrurile acestea, care par ordinare și de toată vremea, dar care sunt minunate.

Rep: Un alt eveniment important va avea loc la Epsicopia Ortodoxă a României la 1 mai.

PS Siluan: Da, cu ajutorul lui Dumnezeu pe 1 mai avem un eveniment important la Episcopie, datorită faptului că va avea loc Hirotonia Întru Arhiereu a Părintelui Vicar și Arhimandrit Atanasie, care a fost ales la 15 februarie ca arhiereu vicar al Episcopiei noastre cu titulatura de Bogdania și care va fi hirotonit de un sobor de Arhierei, în frunte cu IPS. Iosif, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale de la Paris. Mitropolitul nostru și alți ierarhi care vor veni fie din sinodul mitropolitan, fie invitați, pentru a participa la acest eveniment și bineînțeles având alături pe toți clericii care vor avea posibilitatea să vină atunci, fiind zi liberă 1 mai, marți fiind în săptămână, și toți credincioșii care doresc să participe la acest eveniment, care va avea loc aici, la Episcopie; prima parte fiind în Biserică, la vecernia din seara dinaintea hirotoniei și apoi a doua zi, pornind din Biserică și continuând la Altarul de vară al Episcopiei noastre, din parcul Episcopiei.

Rep: De ce acest nume de “Bogdania”?

PS Siluan: Este o titulatură să zicem care la prima audiție poate nu evocă așa de mult în conștiința noastră, pentru că e un nume vechi, numele inițial, numele vechi al Moldovei, pentru că descălecătorul Moldovei, Bogdan, a fost cel care stă la temelia acestei denumiri: “Bogdania” - țara lui Bogdan, Bogdania lui Ștefan cel Mare, - termen folosit fie în corespondența cu Patriarhia Constantinopolului, fie în corespondența cu Imperiul Otoman; ei foloseau apelativul acesta, se folosea și de unii, și de ceilalți apelativul de Bogdania pentru cea ce numim noi astăzi Moldova lui Ștefan, Moldova Sfântului Ștefan cel Mare de dincoace și de dincolo de Prut; și aceasta are o semnificație cu atât mai frumoasă și mai binevenită în contextul în care noi suntem într-un an centenar al Unirii și de puțină vreme am sărbătorit Unirea Basarabiei cu România. Părintele Atanasie provine chiar din regiunea Basarabiei, de la Chișinău și în felul acesta primește o titulatură care îl reprezintă chiar și personal, dar reprezintă, într-un fel, pe majoritatea creștinilor români ortodoșci prezenți pe pământul Italiei, care provin din zona Moldovei, de la Putna și până la Galați și din partea de dincolo de Prut, de la Chișinău și de la Cernăuți, unde din zecile de sate românești de acolo mulți - mai ales dintre cei tineri, și nu numai - au emigrat spre Italia și caută să se aproprie de o comunitate sau chiar să întemeieze comunități cu confrați români de dincolo sau dincoace de Prut, din România actuală, Republica Moldova și numărul comunităților fraților noștri români care vin din Basarabia sau din Bucovina de Nord depășește la ora actuala 10%, adică este la 10 la sută numărul din parohiile noastre din Italia.

Rep: Practic vor fi doi episcopi români ortodocși în Italia?

PS Siluan: Arhiereul Vicar îl reprezintă pe Episcop Eparhiot, care este Episcopul Întâi Statator într-o eparhie; îl reprezintă oriunde Episcop Eparhiot îl delegă. Desigur el este hirotonit Episcop, i se spune Vicar, asta este terminologia care se foloseste Episcopul care este Vicarul altui Episcop, când este vorba de Vicar Arhiepiscop i se spune Episcop vicar, când este vorba Episcop arhiereu vicar de Episcop sau de Mitropolit i se spune Episcop vicar a împământenit terminologia de Arhiereu vicar pentru a nu se confunda cu Episcopul Chiriar sau Episcop Eparhiot, care conduce mai departe Episcopia, dar dacă până acum în cazul nostru delegam vicarului administrativ care are administrativa de vicar prezentă la anumite evenimente sau îl delega la anumite conferințe să se prezinte, conferințe ale preoților, etc, de acum poate să-l delege să hirotonească diaconi sau preoți sau să hirotesească citeți sau ipodiaconi, duhovnici, poate să delege să sfintească Biserici și bineînțeles să îl reprezinte la nivel de Episcop la multiplele manifestări la care sunt invitați ca Episcopie, sau eu personal ca Episcop. Și atunci da, pe de o parte vor fi doi Episcopi în sensul de acum alături de Episcop Eparhiot este un alt Episcop care are statut de Arhiereu Vicar, dar pe de altă parte Episcop Eparhiot rămâne în continuare Întâi Statator, dar are alături de el, nu mai are doar un preot, ca Vicar, ci are un Episcop, un Arhiereu vicar. Arhiereu înseamnă cel dintâi dintre preoți, termenul se folosește în general în Biserică și se folosește pentru orice Episcop când se cântă la intrarea în Biserică mereu “pe Stăpânul și Arhiereul nostru”, Arhiereul primul dintre ierei, primul dintre clerici rămâne bineînțeles Episcop Eparhiot, dar are alături un Episcop Vicar și care îl ajută mult mai mult ca episcop, ca ierarh al Bisericii Ortodoxe, într-un teritoriu așa de vast și de întins ca Italia și poate să împlinească toate cele care le implinește Episcopul, însă decizia totdeauna de a face ceva o ia împreună cu Episcopul Eparhiot, așa cum și Episcop Eparhiot - în marele decizii - se consultă cu Mitropolitul sau dacă este nevoie cu Sinodul Mitropolitan, cu Sfantul Sinod al Bisericii; el este membru al Sfântului Sinod ca și Episcopul lui Eparhiot și va primi atribuțiile pe care Episcop Eparhiot le va propune Sfântului Sinod, atribuții pe care Sfântul Sinod le aprobă și el le implinește întocmai, atribuțiile fiind bineînțeles atribuții specifice în Eparhia lui, pentru că acestea se adaugă la atribuțiile statutare pe care Episcopul vicar sau Arhiereul vicar le are în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul fiecărei eparhii.