Adrian Cioroianu: Iranul nu este interesat de un armistițiu între palestinieni și Israel

Situaţia continuă să fie extrem de tensionată în Orientul Mijlociu, pe fondul temerilor privind un atac al Iranului şi miliţiilor aliate cu acesta, în special Hezbollah-ul libanez, asupra Israelului. Iranul şi aliaţii săi vor să răspundă în acest fel la uciderea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, şi a comandantului militar al Hezbollah-ului, Fuad Shukr, la Beirut.
Cele mai importante puteri la nivel mondial au făcut apel la reţinere şi detensionarea situaţiei în Orientul Mijlociu, susţinând că evenimentele recente ameninţă să provoace un conflict mai amplu în regiune, iar G7 a solicitat tuturor părţilor implicate să evite continuare actualului ciclu distrugător de represalii violente. Discutăm pe acest subiect extrem, extrem de fierbinte alături de invitatul "Apelului matinal", profesorul universitar Adrian Cioroianu, printre altele, fost ministru de externe. Bună dimineaţa!

Adrian Cioroianu: Bună dimineaţa! Bună dimineaţa tututor!

Cât de mare rămâne pericolul izbucnirii unui conflict de amploare, evident, în zona Orientului Mijlociu?

Rămâne mare şi, spunându-ne bună dimineaţa, ne dorim ca şi ziua să rămână bună în continuare. Pentru că tot ce se întâmplă în această zonă a Orientului Mijlociu şi se întâmplă de decenii, dar din ce în ce mai mult în epoca noastră, conectată şi în care suntem mai mult sau mai puţin interdependenţi cu toţii, ce se întâmplă acolo ne afectează. Ne afectează nivelul de viaţă. Ne afectează preţul petrolului. Iar situaţia e cu atât mai complicată acolo cu cât, iată, constatăm bunăoară că avem, pe de o parte, nişte actori statali, state în toată regula, cum ar fi Iranul, cum ar fi Israelul, cum ar fi restul statelor arabe, dar avem şi actori nestatali, dintre care pe unii noi îi numim grupuri teroriste, vezi Hamas-ul din Fâşia Gaza, pe care alţii îi văd a fi luptătorii pentru libertate şi îi văd a fi martiri. Iranul despre aceşti Hamas spun că sunt martiri; noi îi numim grup terorist. Vă daţi seama că e o o diferenţă nu numai de limbaj, este o diferenţă de reprezentare a lumii şi, în aceste condiţii, de aici, din această diferenţă de înţelegere a realităţii derivă teama noastră că această lovitură foarte probabilă a Iranului în orele şi în zilele următoare ar putea duce la o escaladare, pentru că niciunul dintre aceşti actori, fie ei statali, fie ei nestatali, nu îşi permit luxul, cum să spun, de a pleca fruntea, de a înghiţi fără să lovească. Fiecare s-a înscris într-un fel de spirală a violenţei, care, iată, în fiecare zi se dezvoltă.

Şi poate fi oprită, totuşi, această spirală continuă a atacurilor şi represaliilor între statele din Orientul Mijlociu?

Teoretic poate fi, pentru că de câte ori s-a inflamat situaţia, până la urmă s-a găsit o cale de compromis. Doar că acest compromis mereu a fost provizoriu. Pacea, din păcate, în Orientul Mijlociu, atâta cât a fost, după 1948, după formarea Statului Israel, dar oricum tensiunile preexistau, adică tensiunile existau dinainte, apoi, după ce în 1978-1979 s-a produs o schimbare de regim în Iran, fosta monarhie persană a devenit o republică islamică şi lucrurile s-au degradat iremediabil în relaţia dintre Iran şi Israel, de fiecare dată au fost momente de tensiune, au intervenit diplomaţii: şi americanii, şi unele state arabe, în fine, şi fosta Uniune Sovietică, cât s-a putut, până când a putut şi ea. Şi astăzi sigur că sunt mai multe state implicate. Iată rolul jucat de un stat mic din zonă, mă refer la Qatar, un stat arab foarte mic, un emirat. Qatarul, care e foarte activ din punct de vedere diplomatic, dar şi Turcia e activă. Turcia în ultimele săptămâni a fost foarte vocală deseori împotriva Israelului. Toţi aceştia îşi fără partea lor de adevăr şi, cum să spun, dacă acum o săptămână era un adevărat carusel diplomatic menit să convingă Israelul sau mai bine spus pe premierul israelian Netanyahu să înceteze focul în Gaza, asta se întâmpla aproximativ acum o săptămână, după aceste operaţiuni speciale ale Israelului şi eliminarea celor doi lideri Hamas, Hezbollah, lucrurile s-au depărtat iarăşi de un armistiţiu. Acesta e interesul Iranului. Iranul nu e interesat într-un armistiţiu între palestinieni şi Israel. Ba, dimpotrivă, Iranul vrea să îi ţină cât mai certaţi şi tensiunea să dăinuie. Iranul este interesat să îi atragă şi pe americani, pentru că implicarea americanilor atrage ura altor arabi, altor state arabe ş.a.m.d. Rusia, la rândul ei, este interesată ca lumea să uite de Ucraina şi cu toţii să stăm pe televizoare să ne uităm ce se întâmplă în Iran şi Israel. Deci, vedeţi câte interese divergente şi de aici neliniştea noastră, a tuturor.

Tot la interese ajungem. Mulţi spun că pacea este doar o iluzie în Orientul Mijlociu. Unde se plasează România în tot acest tablou?

România a avut mereu, cum să spun, o politică, când spun mereu mă refer aproape de la sfârşitul domniei lui Gheorghiu-Dej, oricum în toată epoca Nicolae Ceauşescu până în zilele noastre poziţia României consecvent a fost acest principiu al celor două state: un stat Israel, învecinat un stat palestiniani. Dar dincolo de această dorinţă hai să îi spunem politică şi diplomatică, România nu e singură, asta este poziţia Uniunii Europene, e poziţia lumii occidentale, în general. Vedem că acolo, pe teren, tot mai mulţi spun că această soluţie n-ar fi chiar posibilă sau, dacă vreţi, invers pronunţat, avem cazul concret al premierului Netanyahu, dar şi foarte mulţi lideri ai palestinienilor care spun că nu e posibilă această soluţie a celor două state. Noi nu vom abandona, mă refer la cei care fac presiuni diplomatice sau care îşi menţin această poziţie de consecvenţă, noi vom cere în continuare soluţia celor două state. Se vor certa între ele, îşi vor disputa graniţele, dar prin situaţia asta am trecut toate statele din Europa. Nu există state care să se fi născut prietene. Mereu vecinătatea naşte fricţiuni. Dar cu timpul există această speranţă că se vor..., cum să spun, în paralel cu militarii, care îşi zăngăne săbiile, vor apărea comercianţii care să stabilească legăturii reciproc benefice. Deci, aceasta e situaţia României. Nu sunt semne că ne vom depărta de ea, doar că realitatea din teren ne contrazice deseori. Contează, în definitiv, ce cred acei oameni despre soluţia celor două state.