Sfântul Dimitrie Ocrotitorul Bucureştilor
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc la 27 octombrie pe Sfântul Dimitrie cel Nou ale cărui moaşte se găsesc la Catedrala patriarhală din Bucureşti.
Articol de Remus Rădulescu, 26 Octombrie 2011, 17:15
Oameni cu flori şi lumânări în mână stau la rând pe dealul Mitropoliei. La baza dealului, un şir de tonete cu icoane, cărţi religioase şi alte obiecte bisericeşti de vânzare.
Atmosfera de pelerinaj de la Patriarhiei este toată învăluită într-un miros de busuioc. Şirul pelerinilor care aşteaptă să ajungă la racla cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou se întinde pe aproape un kilometru şi jumătate. Oamenii aşteaptă peste 10 ore ca să ajungă la moaşte.
Oamenii îşi pun la încercare răbdarea şi forţele fizice pentru că ei cred că aduc o jertfă la care Dumnezeu va răspunde cu un ajutor la nevoile fiecăruia.
Ascultă un reportaj printre pelerini realizat de Mircea Toma:
Sfântul sărbătorit la 27 octombrie nu are o viaţă impresionantă. Nici nu se cunosc prea multe despre el şi trecerea lui prin timp. Ce uimeşte şi atrage pe toată lumea este minunea că trupul său nu s-a descompus după moarte.
Sfântul Dimitrie era cioban într-un sat din Bulgaria de astăzi, Basarabov, nu departe de Ruse. A trăit în secolul al XIII-lea. A fost atras de viaţa în singurătate , acolo unde omul comunică mai uşor cu Dumnezeu.
A păstorit o vreme oile şi vacile sătenilor din Basarabov, dar apoi s-a hotărât să se retragă într-o mănăstire din apropiere. După ce s-a călugărit şi-a ales ca şi chilie o peşteră, pe malul râului Lom.
Nu se ştie cât a trăit acolo. A fost găsit după moartea sa. Se crede că a murit între două lespezi în aceeaşi peşteră. Cu timpul apa a inundat grota şi a dus trupul lui Dimitrie în albia râului Lom.
Sătenii l-au descoperit printr-o minune. Călugărul s-a arătat în visul unei tinere bolnave şi i-a indicat locul unde-l va găsi. I-a spus că dacă se va atinge de trupul său se va vindeca.
Sătenii au săpat în locul indicat şi au găsit trupul întreg al Sfântului Dimitrie Basarabov, iar vindecarea tinerei s-a produs după cum i s-a promis în vis. De atunc, păstorul din Basrabov a căpătat numele de Dimitrie cel Nou pentru a fi diferenţiat de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir sărbătorit cu o zi înainte.
Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nouau ajuns la Bucureşti în anul 1774, în timpul războiului ruso-turc. De atunci el este ocrotitorul Bucureştiului şi atrage pelerini şi credincioşi care caută vindecare fizică sau sufletească.
Anul acesta pelerinii se închină şi la capul Sfântului Apostol Andrei, adus din Grecia. Moaştele Sfântului Andrei vor rămâne la Bucureşti până vineri 28 octombrie, când vor fi duse la Sibiu.
Slujba sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou va fi oficiată în aer liber de Patriarhul Daniel al BOR împreună cu Patriarhul ortodox Teodor al II-lea la Alexandriei şi Întregii Africi, aflat în vizită în România.