Patriarhul Chiril al Moscovei va vizita România
La invitaţia Patriarhului Daniel al BOR, patriarhul Chiril al Moscovei va partcipa la Bucureşti la sărbtoarea Sfântului Dimitrie ce Nou de la 27 octombrie 2017.
Articol de Remus Rădulescu, 28 Septembrie 2017, 12:00
Patriarhul Chiril al Moscovei va face o vizită în România la invitaţia Patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române în perioada 26-28 octombrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului.
În contextul anului comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în vremea comunismului, Patriarhia Română a transmis invitaţii de a veni la Bucureşti, tuturor şefilor de Biserici Ortodoxe din ţări foste comuniste: Rusia, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Polonia, Georgia, Albania şi Cehia.
Cei mai mulţi au acceptat invitaţia şi vor veni la Bucureşti.
Prezenţa acestor înalţi ierarhi ortodocşi în România este prilejuită şi de împlinirea a 10 ani de când Prea Fericitul Daniel este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, informează Patriarhia Română.
Patriarhul Chiril al Moscovei se va afla pentru prima dată la Bucureşti de când a devenit capul Bisericii Ortodoxe Ruse în 2009.
Singura vizită a Patriarhului Daniel la Moscova a avut loc în 2008, cu prilejul funeraliilor fostului patriarh rus, Alexei al II-lea.