O vorbă bună - Dai voinţă, iei putere
Ore de aşteptare pentru câteva secunde în faţa sfintelor moaşte – totul pare un calcul absurd. Nu este aşa pentru omul credincios.
Articol de Remus Rădulescu, 24 Octombrie 2016, 11:05
"Dai voinţă, iei putere" – este o vorbă cu care călugării se încurajează în viaţa lor de renunţări şi sacrificii.
Acelaşi precept îi animă zilele acestea şi pe credincioşii care se îndreaptă spre Dealul Patriarhiei, să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi, anul acesta, şi la moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan, aduse din Grecia.
Vor fi mulţi, şirul lung, astfel încât oamenii să aştepte ore bune, ca să ajungă în faţa raclei.
Pelerinii fac un sacrificiu: dau din voinţa lor, din timpul, din răbdarea lor pentru a dobândi ceva: o putere de dincolo de această lume.
Ei cred că moaştele, adică trupul unui sfânt neînsufleţit, dar în acelaşi timp nedescompus, probează faptul că această putere există.
Cinstind această probă a sfinţeniei, credinciosul este convins că intră într-o relaţie neobişnuită cu sfântul respectiv şi cu Dumnezeu. Aceasta este credinţa religioasă, legătură cu Dumnezeu.
Iar, religiozitatea autentică presupune jertfă. Până şi cele mai banale realizări ale omului cer renunţări şi sacrificii.
Ore de aşteptare pentru câteva secunde în faţa sfintelor moaşte – totul pare un calcul absurd. Nu este aşa pentru omul credincios.
El ştie că Dumnezeu nu operează cu secunde, minute, ore, ci cu clipe de sacrificiu care compun veşnicia.
