Mitropolitul Bartolomeu vrea să moară acasă
Mitropolitul Clujului a fost transferat cu un avion sanitar de la clinica din Viena la Secţia de terapie intenisivă a Clinicii de Chirurgie nr. 1 din Cluj Napoca.
Articol de Remus Rădulescu, 25 Ianuarie 2011, 10:28
Medicii austrieci de la clinica „Allgemeines Krankenhaus” au ajuns, după 10 zile de investigaţii şi tratament, la concluzia că Mitropolitul Bartolomeu nu poate fi operat pentru transplantul de valvă aortică, întrucât starea sa de sănătate nu permite intervenţia în siguranţă.
Mitropolitul Bartolomeu suferă de afecţiuni pulmonare şi cardiace şi a fost internat la 22 decembrie anul trecut la Cluj Napoca, iar apoi transferat la clinica din Viena.
La revenirea în ţară, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, Mitropolitul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Clinica de Chirurgie nr. 1 din Cluj Napoca. Medicii de la SMURD au spus că starea ierarhului este gravă.
La aeroport a fost prezent şi episcopul Vasile Someşanul, vicar al Arhiepiscopiei, Vadului Feleacului şi Clujului, care a declarat că mitropolitul Bartolomeu "a dorit să treacă din lumea aceasta din locuinţa sa, de pe patul său de suferinţă".
Un comunicat de presă al Mitropoliei informează că "prin revenirea la Cluj-Napoca, se respectă şi dorinţa Înaltpreasfinţiei Sale de a se întoarce acasă."
Reprezentanţii Mitropoliei spun că Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu este conştient, dar că externarea sa din spital va fi decisă de medici. În bisericile clujene se fac rugăciuni pentru sănătatea sa.
Mitropolitul Bartoloemu Anania va împlini la 18 martie 90 de ani.