Anul 2013 închinat Sfinţilor Constantin şi Elena în BOR
Sinod BOR a aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de la Milano (313).
Articol de Remus Rădulescu, 29 Decembrie 2012, 07:43
Primii împăraţi creştini din istoria Bisericii vor fi cinstiţi în mod deosebit în anul 2013, la 1700 de ani de când Costantin cel Mare a dat libertate creştinismului prin edictul de la Milan din 313.
Eparhiile din Biserica Ortodoxă Română vor organiza pe parcursul anului simpozioane şi conferinţe în care vor fi prezentaţi cei doi sfinţi ca promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii.
Agenţiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza în 2013 pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niş, precum şi în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Pentru şcolile de teologie din Patriarhia Română, anul 2013 este şi Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” (1903-1993), cel mai mare teolog român.