Untişorul - soţul leurdei

Untişor…salată-de-câmp … untul-vacilor … salata mielului …iarba rândunelului sau grâuşor… aşa e cunoscută la noi o salată binefăcătoare ce creşte în păduri, livezi, parcuri şi grădini. Şi pe care, deja o găsim în locurile magice pe care le numim pieţe.

Marile-i daruri sunt acelea că ne curăţă sângele şi ficatul, ne oxigenează inima şi creierul, luptă cu anemia, ne apără de virusuri şi infecţii - doar e bogată în vitamina C - şi acela că ne umple de energie.

Untişorul se mănâncă ca o salată. Cel mai bine se însoţeşte cu leurda, care-i este soaţă pe deplin potrivită. Blândeţea, catifelarea şi delicateţea-i înnăscute ung firea cam iute a leurdei şi o îmblânzesc.

O altă soaţă îi poate fi lăptuca cea rafinată, pe care o face fericită cu pastă de nucă sau de susan.

Poate v-aţi întrebat de ce untişorul se mai cheamă şi salata mielului. Simplu, pentru că se mănâncă cu miel în Săptămâna Luminată, prima de după Paşte.

Atenţie: nu culegeţi frunzele untişorului când e în floare. Şi-o apără din toate puterile. Cel mai bine e să-l cumpăraţi din piaţă, de la ţăranii care-i ştiu rostul.